duminică, 29 ianuarie 2012

Vis...

                                                                      Sursă foto
Unde se opreşte un Vis?

În lunga lui călătorie,
un Vis
se opreşte acolo unde porţile Imaginaţiei
s-au închis

Dar şi acolo unde,
în Împărăţia Dragostei Fără Hotar,
descoperă inimă după inimă
bătând... în zadar

Un Vis adevărat
nu se arată niciodată când eşti
obosit, ori pe cale
să aţipeşti –
aceea este doar o scurtă visare,
o călătorie ... înşelătoare

Tu să nu fii tristă:
sufletele de copii descoperă la timp
că un capăt al Viselor
nu există

Geniul lor de mici visători
permite chiar şi celui mai naiv gând
să se împlinească

înainte ca oamenii mari
din închipuire
să se trezească
         Sursă poezie
Autor - Elia David    

5 comentarii:

  1. Stii care e visul meu, Sara? Visul meu este ca un vis al tau (unul pe care il gasesc minunat) sa se implineasca. Datorita acestei puteri de a crede... fara a te indoi!

    Sa ai mereu inima plina de iubire!

    Elia, cu drag

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamna Elia David,
    vă mulțumesc pentru vizită! Îmi plac mult poeziile dumneavoastră și le recitesc mereu cu drag!
    Și eu sper să se împlinească visul meu...
    Vă îmbrățișez cu drag,
    Sara

    RăspundețiȘtergere
  3. Visele se implinesc, trebuie doar sa credem in miracol.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună Sara!
    Superbe versuri!
    Îți doresc o duminică de vis!
    Te pup dulce scumpo!

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi place poezia, frumoase versuri! Izvorâte dintr-un suflet bun.

    RăspundețiȘtergere

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!