“Veniţi,
ai codrilor prieteni,
Veniţi la ei, cu suflet viu,
Veniţi cât brazii mai au cetini,
Veniţi cât nu e prea târziu!
Pădurea e izvor de viaţă
Şi-n ea strămoşii-au mers mereu
Ca-ntr-o biserică măreaţă,
În care cântă Dumnezeu!”
Vasile Militaru
"Dragă Pădure,
Întotdeauna mi-a plăcut să-ți ascult foșnetul, cântecul, bucuria,
oftatul prelung sau plânsetul cu lacrimi de stele…
Mi-ai oferit atâta bucurie și odihnă sufletului!... Iar eu… eu nu ți-am mulțumit niciodată… Nu prin cuvinte…
Mi-e greu să descriu în cuvinte farmecul tău presărat prin anotimpurile copilăriei mele…
Primăvara,
am privit mereu cum soarele îți săruta ramurile dezgolite și ți-am
ascultat mugurii plesnind de bucurie. Aveai miros de pământ umed,
amorțit, dar dornic să reînvie… Mi-ai dăruit covor de ghiocei și
speranță în suflet cu fiecare fir de iarbă verde…
Vara,
mi-ai încântat ochii cu flori oglindite în senin de cer și mi-ai umplut
inima cu soare și dragoste. Mi-ai dăruit miresme de parfum delicat de
flori. Ți-ai întins ramurile protectoare și m-ai ocrotit oferindu-mi
răcoare și o clipă de răgaz în suflet…
Toamna,
ai ruginit tristețea și mi-ai oferit bucurie în culori vii pictate de
penelul tău iscusit… Parcă prea mult răsfăț și risipă de soare și galben
pe frunze… Cu miros de ploaie binefăcătoare mi-ai înviorat mereu
ființa…
Iarna,
mi-ai pus în palmă fulgi de nea și m-ai lăsat să-ți fac îngeri în
zăpadă. Ai chemat-o pe Regina Gheții pentru mine și mi-ai înflorit
obrajii cu bujori. Miresmele tăcerii tale m-au îndemnat să-ți ascult și
să-ți respect liniștea…
Aș vrea să-ți mulțumesc pentru că întotdeauna mi-ai fost îndemn spre
visare… Mulțumesc pentru visele pornite din mângâieri de soare printre
ramuri de stejar bătrân… La umbra ta mi-am odihnit deseori fruntea, în
timp ce tu mă mângâiai și îmi șopteai povești cu glas de vânt…
Promit să-ți fiu mereu aproape și să te ocrotesc!
Mulțumesc, draga mea Pădure, pentru darurile tale fermecate!
Cu drag,
Al Tău Copil,
Sara " ( Scrisoare scrisă în octombrie 2011 )
PĂDUREA
Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă
Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă
Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi
Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi.
Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață,
Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață,
Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit,
Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit.
Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește
O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește,
Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac,
Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac.
………………………………………………………………..
Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie,
Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie,
Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat,
Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat?
……………………………………………………………….
Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite
De milioanele de frunze în soare-apune poleite,
Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit
Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit.
……………………………………………………………….
Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă
Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi
Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi.
Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață,
Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață,
Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit,
Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit.
Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește
O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește,
Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac,
Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac.
………………………………………………………………..
Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie,
Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie,
Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat,
Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat?
……………………………………………………………….
Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite
De milioanele de frunze în soare-apune poleite,
Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit
Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit.
……………………………………………………………….
Cu gândurile mele singur aș vrea ca să mă pierd în tine,
Să simt o dulce voluptate sorbindu-ți aerul cel viu,
Să nu mai s-afle om să știe nici de-al meu nume, nici de mine,
Și tot așa să nu mai fie nici om de care eu să știu.
Tăcut, sub frunze ca nălucă să mă strecor fără-ncetare
Pe unde locul mai sălbatic s-ar întâmpla în drumul meu,
Iar dând uitării lumea-ntreagă și eu s-am parte de uitare,
Rănit de lupta unei viețe pe care n-am cerut-o eu.
Spre soarele ce se ridică să cânt cu frunzele ce cântă,
Cu paserile modulându-și concertul lor neîntrecut,
Cu șoptitoarele izvoare ce-n armonie se frământă
Pe patul de-albe pietricele ce le e vecinic așternut.
Și cufundat prin al meu suflet în armonie și verdeață,
Răpit din visele frumoase ce-n al meu cuget s-ar ivi,
Să simt și lumea să-nțeleagă că de-are traiul vreo dulceață,
E de-a uita că-l porți pe umeri ș-amenință a te strivi.
Mi-ești dragă, Pădure, mi-ești dragă!
S-au mai plimbat prin pădurea parfumată
aducându-ne miresme alese:
doamna Carmen , Elly , G1b2i3 , Lili3D ,
VĂ DORESC UN WEEKEND
PLIN DE PROSPEȚIMEA ȘI RĂCOAREA PĂDURII!
