Se afișează postările cu eticheta cântec. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cântec. Afișați toate postările

joi, 10 mai 2012

Copaci și păsări...

10 Mai - Ziua Arborilor și a Păsărilor
"Copacii sunt efortul nesfârșit al Pământului de a vorbi cu Cerul."
Rabrindranath Tagore 

“Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare.”
Proverb chinezesc

"Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.
 Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec."
Marin Sorescu
 Cântecul unui copac 
           "M-am ivit în drumul tău fără să-ți dai seama că eram acolo. Erai un călător ca oricare altul și totuși atât de deosebit... Mergeai alături de ceilalți, fără țintă, și cu toate astea grăbit. Erai obosit, flămând și însetat... Praful drumului se ridica spre cer ca vălurile de fum de tămâie ale templelor în aerul clar de seară. De ce m-a tulburat dintr-odată privirea ochilor tăi negri, adânci, ca două fântâni de întuneric? Pe tine te așteptam să treci oare? Mi-am întins umbra, sărutând în urma ta pământul pe care pășiseși, am mângâiat cu frunzele vântul ce-ți răcorise fruntea.
          Aș fi vrut să te oprești, să-ți odihnești sufletul la umbra mea și îmi intindeam crengile spre tine ca o chemare. Și te-ai oprit, într-adevăr. La picioarele tale mi-am depus florile cele mai frumoase, cu parfumul cel mai delicat, ca o ofrandă pentru un tânăr zeu cu trup de fildeș și cu ochi de noapte. Ramurile mele ți-au făcut pat și frunzele mele așternut, ți-am cântat cântece vechi cu glas foșnitor de vânt și ți-am privegheat somnul, mângâindu-ți fruntea ale cărei gânduri aș fi vrut să le pătrund. Am încercat să-ți ghicesc visele, atunci când te-am văzut neliniștit  și te-am încălzit cu căldura mea.
          Apropierea dimineții mă neliniștea  căci aducea cu sine plecarea ta. Număram clipele și mă întristam tot mai mult cu fiecare stea care pălea și se stingea. Pentru prima dată, nu doream să văd soarele răsărind. Îmi apropiam ramurile tot mai mult pentru a împiedica lumina și zgomotele lumii ce se trezea să ajungă la tine. Voiam să te mângâi cu mâini de fecioară îndrăgostită, dar eram oare mai mult decât un copac? Nu puteam decât să-ți alint cu frunze mătăsoase părul….
          Și totuși, nu puteam să te țin adormit o veșnicie. Soarele ți-a înțepat pleoapele și te-ai trezit, pregătindu-te grăbit să pleci alături de ceilalți călători. Mi-am întins din nou ramurile spre tine, măcar să-ți faci un toiag, sprijin pe drumul fără de sfârșit care te aștepta.
         Și ai plecat. Speram să te întorci, dar mergeai fără să te uiți înapoi. De pe frunzele mele picura, ca niște lacrimi, roua. La ultima cotitură a drumului, înainte să te pierzi dincolo de zare, ai mai întors o dată capul, uitându-te preț de câteva clipe la mine... apoi ai pornit din nou la drum.
         Eu am rămas la marginea drumului, ca martor al trecerii tale, și voi fi aici mult timp așteptându-te..."
                                                                                        Sursă
"Nu tăia copacul la umbra căruia te odihnești!"
Don't cut me down - Olivia Newton John
 

luni, 19 martie 2012

Primăvară, în sfârșit...

                                                                                  Sursă foto

            Și iată că a venit Primăvara... Mi-era dor... dor să renasc și eu odată cu natura... Mi-era dor de adierea dulce a vântului și de razele blânde ale soarelui...
              Deschid larg brațele și îmbrățișez tot ceea ce înseamnă Primăvară...
              BUN VENIT,  PRIMĂVARA MEA!

vineri, 14 octombrie 2011

Parfumul Lunii

  
         Întotdeauna m-a fascinat Luna. Niciodată nu mă satur să o privesc…
        O admir îndelung când se ridică măiastră pe cer… Și-mi place că e atâta liniște în jur…
         Iubesc Luna pentru Lumina pe care mi-o trimite spre a-mi lumina cărarea când în jurul meu e întuneric…   
         Iubesc  Luna pentru strălucirea ce îmi inundă chipul privind-o…
         Luna a fost elogiată prin poezie, muzică, artă…  Am ales și eu câteva "miresme" poetice și muzicale despre Lună.

Mihai Eminescu 
Luna iese dintre codri

Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăvește umbre negre
Pe lințolii de zăpadă.

Și mereu ea le lungește
Și suind în cer le mută,
Parcă fața-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.

Ce gândește? ­ numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fășii de gaz albastru,
Ca și aburi cu lumină.

Lin pin iarbă scotocește
Apa-n prund și-n pietricele.
Florile surâd în taină,
Oare ce-or surâde ele?

Și-s cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă și pădure.
Stele palid tremurânde
Ard pin negurile sure.

Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfășoară.

Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Și icoana și suspinul.

Înfășat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud șoapte.
Ah, mă simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte...

                                                                                        Sursă foto
Cătră Lună
Ștefan Octavian Iosif

Lună, tu, care te duci peste zi,
O, ce se-ntâmplă cu tine?
Spune, crăiasă a nopţilor şi
Candelă a nopţilor line!

Torţă de-argint ce spânzură-n cer
Tristă, şi palidă liră.
Taină a nopţii, vrajă, mister,
Cântec în somn ce suspină!

Tu, ce ningi floare de-argint pe alei
Şi argintoase prin ramuri,
Faci ca să picure ploi pe scântei,
Pui poleială pe geamuri.

Tu, ce-n frumoasele nopţi de florar
Şi-n drăgăstoasa lui lună,
Când îşi recapătă versul ei clar
Privighetoarea nebună,

Tu, care spânzuri o candelă sus,
Albă în noaptea cea sumbră,
Şi luminezi pe divinul Isus,
Chipu-i ce luce din umbră,

Tu, ce pe vârfuri de brazi îţi strecori
Horbota, albă podoabă,
Duci în genune albastrele flori
Care pălesc prea degrabă.

Tu, care rătăcitoare năluci
Faci să umble-n portaluri,
Negre fantome aduci la răscruci,
Farmec urzeşti peste valuri.

Tu, care tremuri pe ape uşor
Horbotă albastră şi fină,
Faci un palat strălucit dintr-un nor
Şi îl inunzi în lumină.

Tu, întristatul, tăcutul străjer,
Crai trist de veghe, când ţie
Stelele-ţi spun poveşti de mister,
Tainice-n pacea târzie.

Înger de pază cu braţ de argint,
Crainic al nopţii senine,
Scuturi în orice ascuns labirint
Dulce parfum de verbine.

Tu, ce ne porţi pe drumuri pustii
Până la graniţa zării
Şi străluceşti peste dealuri, câmpii
Şi ape pustii ale mării...
.............................................................
Tu, care tremuri pe trestii şi-arunci
Firele lungi de beteală
Şi rătăceşti prin văi şi pe lunci
Tristă şi alb-ideală.

Tu, ce fecioarele mi le-ncununi
Cu diademe de rază
Şi te-adânceşti printre negre genuni
Unde Satana veghează.

Sunet al nopţii, duh protector!
Rază eternă şi vie,
Duhul meu saltă cuprins de fior
Şi preamărire-ţi cânt Ţie!

 Sarah Brightman


Au mai scris despre Parfumul Lunii - Poveste parfumată între bloggeri:
Mirela
http://mirelapete.dexign.ro/2011/10/luna-moon-perfume-poveste-parfumata/

 Lili
http://innerspacejournal.wordpress.com/2011/10/14/jurnal-de-bord-15-miresme-de-luna/

Vero

http://verovers.wordpress.com/2011/01/22/luna-i/

Gina

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/10/singura-craiasa-noptii.html

Daurel

http://daurel.wordpress.com/2009/07/19/iulie-1969-aselenizarea-gestionarea-succesului/

 Luna Patrata
http://lunapatrata.wordpress.com/2011/10/15/lunatu-printesa-noptii/

Max Peter

http://romanianstampnews.blogspot.com/2011/10/nascut-din-otelul-de-la-resita-made.html

Gabi
http://g1b2i3.wordpress.com/2011/10/15/poveste-parfumata-primii-oameni-pe-luna/#comments
Carmen Dj
http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/10/15/4652/  
Carmen
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/10/luna-poveste-parfumata.html

duminică, 10 aprilie 2011

Lecție învățată


         Vrăbiuța și prunul    
       
         Şi-a dorit mult de tot ca purtătorul cuibului ei să fie un cireş sau un cais. Să aibă cea mai frumoasă şi mai bogată coroană şi să fie chiar în faţa casei. Simţea vibrându-i cântecul odată cu ivirea fiecărui mugur, a fiecărui fir de iarbă. Îi zvâcnea inima cu fiecare cocor reîntors acasă. Ardea cu fiecare freamăt, cu fiecare rază, cu fiecare amurg, cu fiecare strop de rouă.
          Iute şi tare grăbită mai era inima ei.
         – Să vină primăvara! Să scap de frig şi de îngheţ!
          Însă pomii cei mai falnici erau deja plini de cuiburi. Cel pe care-l găsise ea nu era nici în faţa casei, nici prea grozav. Dar îşi zise că va compensa lipsa aceasta cu cel mai frumos cuib. Şi puii ei vor fi primii care vor zbura.
         

marți, 29 martie 2011

Mi-e dor...


         Anul se împodobește cu o nouă primăvară… Sufletul meu e dornic să zburde liber…
          Mi-e dor de soare, de cântec, de fluturi, de flori, de culori…
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...