10 Mai - Ziua Arborilor și a Păsărilor
"Copacii sunt efortul nesfârșit al Pământului de a vorbi cu Cerul."
Rabrindranath Tagore
“Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare.”
Proverb chinezesc
“Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare.”
Proverb chinezesc
"Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă
găsească.
Şi copacii m-au
găsit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec."
Marin Sorescu
Cântecul unui copac
"M-am ivit în drumul tău fără să-ți dai seama că eram acolo. Erai un călător ca
oricare altul și totuși atât de deosebit... Mergeai alături de ceilalți, fără țintă,
și cu toate astea grăbit. Erai obosit, flămând și însetat... Praful drumului se
ridica spre cer ca vălurile de fum de tămâie ale templelor în aerul clar de
seară. De ce m-a tulburat dintr-odată privirea ochilor tăi negri, adânci, ca
două fântâni de întuneric? Pe tine te așteptam să treci oare? Mi-am întins
umbra, sărutând în urma ta pământul pe care pășiseși, am mângâiat cu frunzele
vântul ce-ți răcorise fruntea.
Aș fi vrut să te oprești, să-ți odihnești sufletul la umbra mea și îmi intindeam crengile spre tine ca o chemare. Și te-ai oprit, într-adevăr. La picioarele tale mi-am depus florile cele mai frumoase, cu parfumul cel mai delicat, ca o ofrandă pentru un tânăr zeu cu trup de fildeș și cu ochi de noapte. Ramurile mele ți-au făcut pat și frunzele mele așternut, ți-am cântat cântece vechi cu glas foșnitor de vânt și ți-am privegheat somnul, mângâindu-ți fruntea ale cărei gânduri aș fi vrut să le pătrund. Am încercat să-ți ghicesc visele, atunci când te-am văzut neliniștit și te-am încălzit cu căldura mea.
Apropierea dimineții mă neliniștea căci aducea cu sine plecarea ta. Număram clipele și mă întristam tot mai mult cu fiecare stea care pălea și se stingea. Pentru prima dată, nu doream să văd soarele răsărind. Îmi apropiam ramurile tot mai mult pentru a împiedica lumina și zgomotele lumii ce se trezea să ajungă la tine. Voiam să te mângâi cu mâini de fecioară îndrăgostită, dar eram oare mai mult decât un copac? Nu puteam decât să-ți alint cu frunze mătăsoase părul….
Și totuși, nu puteam să te țin adormit o veșnicie. Soarele ți-a înțepat pleoapele și te-ai trezit, pregătindu-te grăbit să pleci alături de ceilalți călători. Mi-am întins din nou ramurile spre tine, măcar să-ți faci un toiag, sprijin pe drumul fără de sfârșit care te aștepta.
Și ai plecat. Speram să te întorci, dar mergeai fără să te uiți înapoi. De pe frunzele mele picura, ca niște lacrimi, roua. La ultima cotitură a drumului, înainte să te pierzi dincolo de zare, ai mai întors o dată capul, uitându-te preț de câteva clipe la mine... apoi ai pornit din nou la drum.
Eu am rămas la marginea drumului, ca martor al trecerii tale, și voi fi aici mult timp așteptându-te..." Sursă
Aș fi vrut să te oprești, să-ți odihnești sufletul la umbra mea și îmi intindeam crengile spre tine ca o chemare. Și te-ai oprit, într-adevăr. La picioarele tale mi-am depus florile cele mai frumoase, cu parfumul cel mai delicat, ca o ofrandă pentru un tânăr zeu cu trup de fildeș și cu ochi de noapte. Ramurile mele ți-au făcut pat și frunzele mele așternut, ți-am cântat cântece vechi cu glas foșnitor de vânt și ți-am privegheat somnul, mângâindu-ți fruntea ale cărei gânduri aș fi vrut să le pătrund. Am încercat să-ți ghicesc visele, atunci când te-am văzut neliniștit și te-am încălzit cu căldura mea.
Apropierea dimineții mă neliniștea căci aducea cu sine plecarea ta. Număram clipele și mă întristam tot mai mult cu fiecare stea care pălea și se stingea. Pentru prima dată, nu doream să văd soarele răsărind. Îmi apropiam ramurile tot mai mult pentru a împiedica lumina și zgomotele lumii ce se trezea să ajungă la tine. Voiam să te mângâi cu mâini de fecioară îndrăgostită, dar eram oare mai mult decât un copac? Nu puteam decât să-ți alint cu frunze mătăsoase părul….
Și totuși, nu puteam să te țin adormit o veșnicie. Soarele ți-a înțepat pleoapele și te-ai trezit, pregătindu-te grăbit să pleci alături de ceilalți călători. Mi-am întins din nou ramurile spre tine, măcar să-ți faci un toiag, sprijin pe drumul fără de sfârșit care te aștepta.
Și ai plecat. Speram să te întorci, dar mergeai fără să te uiți înapoi. De pe frunzele mele picura, ca niște lacrimi, roua. La ultima cotitură a drumului, înainte să te pierzi dincolo de zare, ai mai întors o dată capul, uitându-te preț de câteva clipe la mine... apoi ai pornit din nou la drum.
Eu am rămas la marginea drumului, ca martor al trecerii tale, și voi fi aici mult timp așteptându-te..." Sursă
"Nu tăia copacul la umbra căruia te odihnești!"
