Parfumul cărților

”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.”

Tudor Arghezi

“Unii consideră că Paradisul este o grădină, alții și-l imaginează un palat,

 eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă.”

Jorge Luis Borges

             De mică am îndrăgit cărțile... Cu ajutorul lor am descoperit frumusețea vieții. Ele mi-au fost și îmi sunt izvor de cunoaștere și înțelepciune.

             Cartea îmi este prieten de nădejde.… Îmi este alături la bine și la greu... Cartea îmi umple sufletul cu sensibilitate și frumusețe...

             M-am împrietenit întotdeauna cu eroii  din cărțile citite 
și am călătorit alături de ei în lumea mea imaginară...

                                                             

             Datorită doamnei mele învățătoare care mi-a insuflat plăcerea de a scrie și care m-a încurajat mereu să mă împrietenesc cu cuvintele, 
am scris și eu două cărți:  Aventurile lui Kim  și  Suflet de creion. 
Au mai fost câteva tentative care au rămas însă doar manuscrise… 
Cine știe?... Poate vor deveni cândva cărți…

             Redau mai jos un fragment din cuvântul rostit de mine
 la  lansarea cărții mele, "Suflet de creion".

            “ Te invit, dragă cititorule, într-o minunată călătorie alături de Sonia și noul ei prieten, un creion cu puteri magice. 
E o călătorie plină de aventuri, 
pe cât de interesantă pe atât de misterioasă.

            Am împletit în paginile cărții realitatea cu ficțiunea, personajele mele fiind când oamenii de lângă noi, 
când alții de la mii de ani distanță.
            Alături de eroii mei, vei descoperi mistere uitate, 
vei admira minunile naturii, te vei îngrozi de răzbunarea ei, 
vei descifra ecoul peșterilor, 
te vei bucura de căldura verii și de mângâierea valurilor mării, 
vei vedea că în momentele cele mai grele, 
oamenii nu uită să fie oameni 
și că se pot face multe sacrificii pentru zâmbetul unui copil.

           Și dacă te-am făcut cât de cât curios, 
ia cartea și gustă și tu povestea mea!...
           Am ilustrat-o cu desene făcute de mine și cu câteva fotografii 
din arhiva familiei mele.”

Cartea mea -  aici îmi păstrez visele și amintirile….

                Banii proveniți din vânzarea cărților au fost folosiți pentru ajutorarea copiilor 
din orașul meu afectați de inundațiile catastrofale din iunie 2010 

despre care puteți citi  aici,  aici, aici, și  aici  

cât și pentru ajutorarea unor copii bolnăviori . 
Am reînvățat astfel bucuria de a dărui.

                Îmi place mirosul cărților, fie cartea-manuscris, fie cartea proaspăt ieșită de sub tipar pe care cerneala de-abia s-a uscat 
sau cartea din raftul vreunei biblioteci… 

           Mai nou am descoperit însă că sunt alergică la mirosul de vechi. :(  Îi compătimesc pe cei ce și-au ales meseria de mirositor de cărți vechi.:)

                 Fiecare carte are mirosul ei unic… 

                 Am citit că mirosul cărților diferă 
și datorită lemnului din care e făcută hârtia… 

Pentru că da,  CARTEA are miros de PĂDURE… 

                  În carte rămân imprimate și mirosurile din spațiile unde au fost păstrate și mirosurile celor ce au folosit cartea pentru a usca în ea flori sau frunze sau pentru a păstra în ea fotografii sau scrisori.

 Și, bineînțeles, se imprimă și mirosurile celor ce au citit cartea…

             Pentru mine, CARTEA, în orice stadiu ar fi, 

             are miros de ÎNȚELEPCIUNE…

Postarea este înscrisă în cadrul Clubului Poveștii Parfumate

pe blogul doamnei Mirela Pete. 

Veți găsi acolo nenumărate alte miresme plăcute ale cărților...

1.	Silving	2.	Grişka	3.	CARMEN
4.	OchiiVerzi	5.	Mirela	6.	Sara
7.	pandhora	8.	Anca	9.	Vania
10.	Lolita	11.	Diana	12.	Minnie
13.	Daurel	14.	Lili3d	15.	Elly

VĂ  DORESC  UN  WEEKEND  

CU  MIRESME  PLĂCUTE  DE  ÎNȚELEPCIUNE!

Carte frumoasă...

         23 Aprilie - Ziua Internațională a Cărților

                        Sursă foto

 „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.

Încet gândită, gingaş cumpănită;

Eşti ca o floare anume înflorită

Mâinilor mele care te-au deschis.

Eşti ca vioara, singură, ce cântă

Iubirea toată pe un fir de păr,

Şi paginile tale, adevăr,

S-au tipărit cu litera cea sfântă ” 

(Tudor Arghezi, Ex libris )

„Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi cu mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.” - Maxim Gorki

“Cartea este asemenea unei grădini pe care o poți purta

 într-un buzunar.” - Proverb chinezesc

“O casă fără cărți este aidoma unei camere fără ferestre.” 

 Heinrich Mann

 “Acestea nu sunt doar cărți, adică bucăți de hârtie moartă , 

ci minți vii așezate pe rafturi.”- Gilbert Highet

VĂ  DORESC  O  SĂPTĂMÂNĂ  ÎN  CARE  

SĂ  AVEȚI  TIMP  SĂ  CITIȚI!...

Cititorul din peșteră

                                                                                            Sursă foto
   
       Nu cu multă vreme în urmă am citit o carte care m-a fascinat… Este vorba despre Cititorul din peșteră scrisă de Rui Zink.
       Eroul poveștii este un băiat de 15 ani ai cărui părinți au divorțat, el fiind nevoit să trăiască din furat.
       Într-o zi, fugind de niște polițiști, acesta s-a aruncat în mare ajungând apoi pe vasul unor pirați unde s-a ascuns într-un colț plin de cărți despre care a aflat mai târziu că erau momeală pentru a-l prinde pe Anibalector, un monstru uriaș  care îşi petrecea viaţa citind cărţile de pe corăbiile aruncate de mare pe insula sa.
         Căpitanul vasului se ghida după o hartă pe care a scăpat-o într-o zi peste bord. Băiatul s-a aruncat după hartă „salvându-le” piraților planurile de călătorie, aceștia acceptându-l și îndrăgindu-l chiar.
          După câteva zile, băiatul a fost învăluit de un abur, trezindu-se lângă monstrul Anibalector alături de multe schelete… Tot ce trebuia să facă era să citească pentru a nu fi mâncat de monstru. Astfel că citea multe cărți pe timpul zilei, iar seara le comenta împreună cu Anibalector, ținându-i astfel companie. Băiatul a prins astfel drag de cărți…
          După o vreme pirații l-au salvat pe băiat. Acesta însă nu a rezistat fără Anibalector. Băiatul a fost blestemat să fie scriitor pe viață. A învățat însă de la Anibalector multe lucruri, ca de exemplu:
      ,,Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai să te zgâieşti la un perete vorbitor!”
și că
 ,,cititorul trebuie să ştie să încerce a vorbi limba cărţii. A vorbi limba cărţii şi a se abandona în voia melodiei ei, a se lăsa dus de curent, în loc să-şi risipească forţele vâslind contra mareei”,
iar
„Viaţa nu înseamnă să şezi pe canapea şi să dai din degete aşteptând să apară pe ecran ceva să te scoată din toropeală. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.”
   
      Cartea este adresată celor care nu citesc. Cititorilor cărții autorul li se adresează astfel:
    ”Ocazional, am… cum să spun… miraje. Îmi plimb ochii peste feţele din jur, feţele voastre şi, ici şi colo, mi se pare că văd un Anibalector. În miniatură, bineînţeles, sau latent.” 

Triste amintiri (1)

          28 iunie… Plouă…  De altfel, iubesc ploaia, ploaia aceea binefăcătoare care aduce atâta înviorare peste natură și peste noi…  Din păcate, din cauza poluării mari, a defrișărilor masive, în ultimii ani ploaia aduce cu ea și pagube imense…

          Astăzi se împlinește un an de la inundațiile din 28-29 iunie 2010 care s-au abătut asupra micuțului nostru orășel. Atâta nenorocire a rămas în urma ploilor!… Atâția oameni fără case, atâția copii fără cămine!… Orașul meu arată ALTFEL de atunci… Și oamenii parcă sunt ALTFEL…

          În câteva postări voi încerca să descriu ceea ce am trăit eu în acele zile cumplite așa cum am descris pe atunci și în câteva capitole din cartea mea  Suflet de creion…

28 iunie 2010

          Afară ploua cu găleata. Cerul își înnegurase privirea. Soarele, prizonier în dosul draperiilor de nori grei și amenințători, încerca în zadar să se elibereze. Norii duceau parcă o luptă producând tunete. Fulgerul, rana cerului, scruta văzduhul. El despletea ploilor încet sforile.

Priveam cu atenție la cearta izbucnită pe cer întrebându-mă de ce plâng norii așa de mult, deja de două săptămâni.

       Noaptea s-a lăsat peste micuțul meu orășel împrăștiind fum negru. Am coborât să le spun “noapte bună” părinților. Însă cum am ajuns jos, lumina s-a întrerupt. Speriată, am aprins o lumânare. Priveam cum aceasta își ridica capul galben, maiestuoasă. Am tresărit însă când telefonul tatălui meu a sunat. Era sora lui. A apucat să ne spună în grabă, înainte de a pleca spre mătușa mea, că zona unde stătea ea fusese inundată de pârâul Buhai. Și-a luat în grabă haina, a urcat în mașină și a plecat. Eram confuză… Mama a încercat cu disperare să îl sune pe tati pentru a afla mai multe amănunte. Liniile telefonice nu funcționau însă. După mai multe încercări a reușit să vorbească cu el. A aflat că pârâul Buhai ieșise din matcă și inundase aproape jumătate de oraș. Eu și sora mea, Miriam, îl așteptam pe tatăl nostru îngrijorate. Am fi dorit să ajutăm și noi, dar cum?... Era o noapte de coșmar. Afară tuna, fulgera și ploua mult.

         Într-un târziu s-a întors și tata. Hainele îi erau ude, iar mașina i s-a stricat deoarece i-a intrat apă la motor.

        Ne-a povestit câtă durere și spaimă a văzut pe străzile orașului… Oamenii fugeau plângând cu copiii în brațe și cu ce au mai apucat să ia din case. Și apa tot creștea…

       

      

            Oare cum s-a putut întâmpla așa ceva? M-am așezat în pat alături de sora mea. Am adormit într-un sfârșit cu gândul la cum am putea să ajutăm și noi oamenii atât de greu încercați. Somnul a fost scurt și agitat.

( continuarea într-o altă postare)

Bucuria de a dărui...

      Cu câteva zile în urmă, am aflat de pe blogul doamnei Adriana, povestea gemenilor Elena și Nicolae. Am simțit imediat dorința să îi ajut și eu… chiar mă gândeam la banii obținuți din vânzarea cărții mele "Suflet de creion"… Părinții mei au fost și ei impresionați de cazul lor, iar mama a sunat-o pe doamna Niculina, mama copiilor, pentru câteva detalii referitoare la bani…

      Am fost cu toții atât de impresionați când am aflat de nevoile mari ale familiei! Le voi trimite și un pachet prin poștă cu hăinuțe, papucei, jucării, dulciuri...

      Nu pot descrie bucuria ce am simțit-o în suflet că pot fi și eu de folos… De mică am fost învățată să dăruiesc celor în nevoie… Mama mi-a spus mereu:

Suflet de creion

        Deși nu am mai postat ceva de multă vreme pe blog, asta nu înseamnă că nu am mai scris nimic...
        Am avut o vară plină de evenimente, dar am reușit totuși să finalizez a doua mea carte, "Suflet de creion", a cărei lansare a avut loc pe 27 octombrie 2010.



         De câte ori pășeam în biblioteca școlii, privirea mea căuta curioasă spre raftul de unde îmi zâmbea cărticica mea “Aventurile lui Kim”, prima mea încercare timidă de a scrie. Iar acest lucru mă făcea să mă simt grozav. Am înțeles atunci că trebuia să continui, să dau viață gândurilor mele.
Și pentru că aveam nevoie de un personaj, am ales să fie tot Sonia, eroina primei mele povești. De fapt, Sonia este o parte din mine, este oglinda gândului meu.
        Te invit, dragă cititorule, într-o minunată călătorie alături de Sonia și noul ei prieten, un creion cu puteri magice. E o călătorie plină de aventuri, pe cât de interesantă pe atât de misterioasă.
        Am împletit în paginile cărții realitatea cu ficțiunea, personajele mele fiind când oamenii de lângă noi, când alții de la mii de ani distanță.
        Alături de eroii mei, vei descoperi mistere uitate, vei admira minunile naturii, te vei îngrozi de răzbunarea ei, vei descifra ecoul peșterilor, te vei bucura de căldura verii și de mângâierea valurilor mării, vei vedea că în momentele cele mai grele, oamenii nu uită să fie oameni și că se pot face multe sacrificii pentru zâmbetul unui copil.
       Și dacă te-am făcut cât de cât curios, ia cartea și gustă și tu povestea mea!...
       Am ilustrat-o cu desene făcute de mine și cu câteva fotografii din arhiva familiei mele.
       E frumoasă, îmi place mult și cu siguranță nu ar fi fost așa dacă mama nu s-ar fi ocupat de redactarea și aspectul ei. Îți mulțumesc mult, draga mea mamă!
       Vreau să mulțumesc și tatălui meu pentru sprijin și să-i spun că n-am uitat ziua în care m-a surprins privind oarece nemulțumită la calitatea primei mele cărți, mi-a zâmbit și mi-a spus “Lasă, Săruca,dacă vei mai scrie o carte, îți face tata coperți frumoase!”.
      “Sunt grozave, tată!”
        Iar pentru curajul, dragostea și ușurința cu care îmi aștern cuvintele vreau să-i mulțumesc doamnei mele învățătoare și să-i promit că Sonia va fi eroina și următoarei mele cărți!



Mulțumesc Bunului meu Creator, Cel care mi-a creionat viața atât de frumos...
Mulțumesc familiei mele pentru tot sprijinul oferit, pentru dragostea cu care mă înconjoară...
Mulțumesc doamnei mele învățătoare datorită căreia am descoperit taina scrisului...
Mulțumesc tuturor celor care îmi colorează viața în culori vesele....

Sara Beșleagă, octombrie 2010