Se afișează postările cu eticheta copil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copil. Afișați toate postările

vineri, 23 septembrie 2011

Parfumul sufletului meu


           Sufletul meu și-a deschis astăzi fereastra privind spre orizontul nemărginit al copilăriei. Soarele îl va încălzi și-l va dezmierda tandru cu razele-i călduțe... Lumina îl va călăuzi în drumu-i spre Lumină, iar căldura îl va ajuta să crească… Va trebui curând să învețe să zboare… Are însă nevoie de aripi ocrotitoare și pline de iubire…
Are nevoie de prieteni adevărați, prieteni de suflet… Îmi păstrez acolo comorile mele cele mai de preț. Și-i port de grijă, îl hrănesc cu emoțiile fiecărei clipe din viața mea...
E încă fragil… Vă rog, OAMENI MARI, purtați-vă cu grijă! 
Dacă-l răniți, surâsul meu va muri!
Parfum de inocență și copilărie se revarsă acum din sufletul meu…
Dăruiți-mi și voi, oameni mari, 
din noblețea sufletului vostru, miresme alese!
  
Au mai scris pe această temă:

Suflet de copil


Suflet de copil
Autor: Elia David

- Mami, ce este sufletul?

- Sufletul o potecuţă spre cer,
un drum fără pietricele pentru înapoi,
dar cu fântâni misterioase
la fiecare alt pas,
e apa vie cu care buzele arse
povestitorul şi le răcoreşte
şi-şi drege, tulburat, ecoul
din glas

Umbra legănată de vânt
a păsării încremenite,
de o vrăjitoare, în zbor,
e taina închisă în coaja unui copac,
sâmburele de speranţă
al fructului său pieritor

Sufletul e parfumul neasemuit
de care nici chiar prinţesa florilor
nu se crede capabilă,
căptuşeala catifelată a petalelor
ce-i alcătuiesc, destul de aspru,
veşmântul,
e, fetiţa mea,
comoara de frumuseţe şi de candoare
pe dinăuntru...

miercuri, 1 iunie 2011

La mulți ani, suflet de copil!

    
      Nu știu încă ce vreau să mă fac când voi fi mare, un lucru știu însă – vreau să rămân mereu copil în suflet!
       La mulți ani, suflet al meu de copil!
       La mulți ani, vouă, dragi prieteni, care ați rămas copii în suflet!

„Ştii tu ce înseamnă să fii copil?Înseamnă să crezi în                 dragoste, să crezi în frumuseţe, să crezi în credinţă... Înseamnă să fii atât de mic încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în caleşti şi şoriceii în telegari, josnicia în nobleţe şi nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână naşă în sufletul lui.”  Francis Thompson

                                                   

marți, 1 iunie 2010

La mulți ani, copilăria mea!



E 1 iunie, e ziua mea... Și nu doar a mea, ci a tuturor copiilor… Și nu doar a copiilor, ci a tuturor celor ce se simt încă în suflet copii…
Mă bucur din plin de copilăria mea frumoasă… Și aș vrea să rămân veșnic copil... măcar în suflet!...

COPILĂRIA
autor Sara Beșleagă
Copilăria aș vrea mereu să o păstrez,
La flori, la îngeri să visez…
Aș vrea să stea, să nu mai plece
Căci fără ea lumea e rece…

E palidă, n-are culoare,
Viața nu mai e o floare…
E urâtă, e prea cruntă
Și există numai trudă...

Copilăria... ce dulce și duios cuvânt!...
S-ascult cu drag dulci adieri de vânt,
S-adun cireșe câte vreau,
La umbra pomului să stau…

S-ascult glas de păsărele,
Să văd cuib de rândunele,
Să visez c-ating o stea,
Să topesc fulgii de nea…

Copil vreau să rămân mereu,
Să zbor spre stele ca un zmeu…
Să cânt mereu și să dansez
Și viața altora s-o colorez…

LA MULȚI ANI!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...