Drept la copilărie...

                 Săptămâna aceasta am petrecut foarte mult timp cu prietena mea, Alexandra. Este acasă pentru o scurtă pauză între ședințele de chimioterapie...
                 Am desenat împreună, am vizionat filmulețe 3D, ne-am jucat diverse jocuri, ne-am fotografiat, am râs, ne-am distrat, ne-am bătut cu pernele...
                 Am reușit, chiar dacă doar pentru scurt timp, să o fac să zâmbească, chiar au fost momente când a râs cu poftă, din tot sufletul...
                 Chiar și printre zâmbete și râsete, i-am citit mereu pe chip tristețea din suflet... Și știu că tristețea ei nu poate fi alungată ușor...
                 Are un drum greu înainte... Va urma o operație extrem de riscantă, transplantul de măduvă... Operație costisitoare... Părinții ei nu au reușit încă să strângă banii, iar TIMPUL NU ARE RĂBDARE...
                 Îmi doresc din tot sufletul să ia sfârșit suferința ei, iar ochișorii ei să zâmbească din nou fericiți...
                

ALEXANDRA are DREPTUL 

la o COPILĂRIE  FĂRĂ  LEUCEMIE!...

TE IUBESC, DRAGA MEA PRIETENĂ!

Vizită la spital...

        Ieri după-amiază, împreună cu sora mea, Miriam, și cu părinții mei, am plecat spre Iași pentru a o vizita pe micuța mea prietenă, Alexandra Groza, care se află din nou la spital pentru o nouă cură de citostatice...

          Sigur s-a bucurat să ne vadă, deși chipul ei brăzdat de suferință nu a lăsat să se citească pe el prea mult bucuria... Majoritatea timpului a fost moleșită și apatică...

Mânuțele-i mici erau pline de vânătăi... Venele ei fragile au cedat de multe ori în fața tratamentului dur... și a tot fost înțepată din nou și din nou... Acum, medicamentele se scurg prin vena din picioruș, singura ce îi mai rămăsese neînțepată...

           Medicamentele au multe efecte secundare... Deja i-a apărut o alergie pe corp, este puțin umflată... Se luptă cu stări de vomă, indispoziții și dureri... Dureri prea mari pentru trupușorul ei fragil...
           Am plecat întristată de la spital... Am văzut prea multă suferință acolo...
           Am cunoscut încă un copil bolnav de leucemie, Andrei, de 14 ani, coleg de cameră cu Alexandra.

          Și toate saloanele erau pline cu copii... Copii bolnavi de cancer...

COPII CA ȘI MINE...

           OARE DE CE ATÂTA SUFERINȚĂ?

 O iubesc mult pe Alexandra și îmi doresc 

să se sfârșească curând chinul ei...

Ajutând și noi , chinul ei poate lua sfârșit mai repede...