Astăzi e o zi plină de emoții pentru draga mea prietenă de numai 7 ani, Alexandra Groza ...
Astăzi i se va face transplantul cu celule stem de la mamă deoarece nu i s-a găsit donator compatibil.
Din octombrie 2011, Alexandra se luptă cu o boală cumplită, leucemia... Dreptul ei la copilărie i-a fost furat. De atunci, parfumurile copilăriei ei au altfel de miresme: citostatice, puncții, injecții, branule... Multă vreme a stat internată în spitale, aici, în țară. A avut mare nevoie de noi. Pentru că s-au unit suficient de mulți oameni cu suflet mare , din februarie se află în Italia. Acolo, în spital, și-a petrecut și ziua de naștere . Este foarte bine îngrijită și șansele de vindecare sunt mult mai mari acolo, în Italia...
Alexandra are astăzi o șansă spre vindecare... Va fi greu după transplant, va trebui să stea cel puțin 4 săptămâni în camera sterilă. Și sunt multe riscuri după transplant... Sper însă că Bunul Dumnezeu se va îngriji de ea și o va ocroti de tot ce s-ar putea întâmpla rău... Să ne rugăm cu toții pentru Alexandra, să aibă parte de un miracol în viața ei, să fie vindecată!
Copilăria rămâne
unde se simte mai bine,
unde e liberă să creadă, să se joace,
să iubească mult,
pe oricine...
Ştii tu,
unde se adună licuricii,
să pună la cale
un plan iscusit pentru luminarea
potecuţelor inimii tale
Unde spiriduşii din poveşti
se îngrămădesc să culeagă idei,
pentru cum să-l crească mai departe
pe copilul iscoditor
pitulat printre ei
Unde florile ţes, din culori
înrourate,
perdele,
la fereastra ochilor înălţându-se,
tot mai mult,
către stele
O copilărie
nu supravieţuieşte într-o cutie,
printre nostalgii - poze vechi, flori presate,
ci acolo unde există,
şi vor exista întotdeauna,
suflete frumoase, vesele şi foarte
curate
Autor - Elia David
1 Iunie, Ziua Copilului...
Sunt încă un copil... Un copil ce-și trăiește copilăria fericită la cote maxime... Nici măcar nu-mi trebuie mult să fiu fericită... Mă bucură până și o mică buburuză... Tresar când simt zborul și fâlfâitul magic al aripilor unui fluture. Pentru că... "totul se vede ALTFEL de la înălțimea copilăriei..."
De la înălţimea copilăriei
toate poveştile se văd adevărate
Întinzi braţele
şi poţi zbura
închizi ochii
şi te faci nevăzut
rosteşti un cuvânt minunat
şi nemairostit
şi iată cum roiesc în jurul
frunţii şi-al tâmplelor tale
o puzderie de fluturi
sau mai ştii
nişte plante fără nume
care abia şi-au descoperit soarele
Câtă învălmăşeală
şi cât spaţiu inundat de lumină
în toate poveştile bătrânilor înţelepţi
dacă izbuteşti să te ridici
deasupra oricărui resentiment
ascultându-le şi privindu-le
de la înălţimea copilăriei.
Autor - George Țărnea
Mi-aș dori ca toți copiii să aibă parte de o copilărie fericită!
Lăsaţi
copiii... "Lăsaţi copiii să vie la mine" Mi-i drag roiul lor de albine Lăsaţi-i copiii să iubească, să cânte Codrii de aramă, să-i frământe, Lăsaţi-i să îmbrăţişeze umbrele line Să adune noaptea din ape mandarine. Lăsaţi copiii să plângă, să iubească, Lăsaţi copiii să albească Lăsaţi umbra lor avidă Alte uşi să deschidă. Lăsaţi copiii să îngenunche,
să pună liniştea la urechi,
cercei... Azi am văzut pe Iisus copil printre ei...
Farmecul copilăriei ei s-a
pierdut brusc, iar zborul ei spre înalt s-a frânt… Un diagnostic crunt și nemilos
i-a răpit bucuria de a trăi… Mi-este parcă teamă să rostesc numele bolii de care suferă… leucemie...
A trecut printr-o
suferință cumplită… A trebuit să învețe mult prea devreme ce este durerea… Culorile au dispărut din viața ei, zilele i-au fost lungi și pline de durere, iar sărbătorile au fost sărbători nefericite.
Datorită multor oameni cu suflet mare, Alexandra a ajuns în Italia unde are parte de tratament bun și este îngrijită frumos.
Are încă un drum greu
înainte... Va urma o operație extrem de riscantă, transplantul de măduvă...
Îmi doresc din tot sufletul să se întâmple un miracol, să ia sfârșit suferința ei, iar ochișorii ei să
zâmbească din nou fericiți...
Săptămâna aceasta am petrecut foarte mult timp cu prietena mea, Alexandra. Este acasă pentru o scurtă pauză între ședințele de chimioterapie...
Am desenat împreună, am vizionat filmulețe 3D, ne-am jucat diverse jocuri, ne-am fotografiat, am râs, ne-am distrat, ne-am bătut cu pernele...
Am reușit, chiar dacă doar pentru scurt timp, să o fac să zâmbească, chiar au fost momente când a râs cu poftă, din tot sufletul...
Chiar și printre zâmbete și râsete, i-am citit mereu pe chip tristețea din suflet... Și știu că tristețea ei nu poate fi alungată ușor...
Are un drum greu înainte... Va urma o operație extrem de riscantă, transplantul de măduvă... Operație costisitoare... Părinții ei nu au reușit încă să strângă banii, iar TIMPUL NU ARE RĂBDARE...
Îmi doresc din tot sufletul să ia sfârșit suferința ei, iar ochișorii ei să zâmbească din nou fericiți...
Sursă foto
Din cauza gerului și a ninsorilor abundente, timp de două zile, avem pauză... de școală... :) Bineînțeles, cu recuperare obligatorie, în zilele de sâmbătă... :(
Mi-am propus ca în acest timp să mă pregătesc puțin pentru olimpiadele și concursurile ce vor urma curând...
Iar în perioadele de relaxare, o voi vizita pe draga mea prietenă, Alexandra, care se află și ea acasă pentru o mică pauză între curele de citostatice... De-abia aștept să o văd!...
“Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.”
Copilărie Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,
Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
Să văd bondarul gras cum zboară,
Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,
………………………………....
Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus pe cer, la stele,
Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult cum cântă într-un cor
În geamul casei, turturele,
……………………………........
S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,
Şi-n geamul casei părinteşti
Să joc de-a mama şi de-a tata,
Şi-nchisă cartea cu poveşti
Să nu o simt o clipă gata,
Să suflu flori de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi şi mari din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele,
…………………………………
Să nu mă fac vreodată mare,
Rămân fetiţa din oglindă!
Copilăria, dalbă floare,
Cu-al ei parfum să mă cuprindă!
(Autor - Lidia Batali)
”Let the children have a world
Where there is no pain or sorrow
Where they all can live tomorrow
And they share a brighter day”
Aș fi vrut, ca la această ediție a Poveștii parfumate ce are ca temă săptămâna aceastaParfumurile copilăriei, să mă înscriu cu o postare în care să pot vorbi despre copilăria mea, copilărie atât de fericită… Copilărie fără griji, în care mă bucur de sănătate, de părinți iubitori și de tot ce înseamnă inocență, fericire, joc, zâmbet, viață…
Doar că gândurile mi se învălmășesc în minte sub impresiile trăite joi, în vizita mea la spital, la Iași, când am vizitat-o pe micuța mea prietenă, Alexandra. Secția de Oncologie a Spitalului era plină de copii… Copii ca și mine… Copii care însă nu mai au zâmbet… Pentru că suferința a lăsat urme profunde pe chipurile lor… Trişti, apatici, palizi, cu cearcăne adânci sub ochi şi pete vineții acolo unde acele le-au străpuns venele…
Copii a căror copilărie are alt parfum…. “Parfum” de puncții, perfuzii, analize, citostatice… Și cel mai cumplit… le lipsesc banii necesari tratamentului în străinătate…
Am cunoscut acolo și alți copii care se luptă cu boli cumplite a căror nume mi-e și frică să îl rostesc… Copii care se sting încetul cu încetul… Și care au nevoie de ajutor… Și eu mă simt atât de neputincioasă….
Mi-aș dori ca toți copiii să aibă parte de o copilărie fericită… Și am învățat că fericirea înseamnă… sănătate… Doar atât!... Dacă ai sănătate, te poți considera fericit!... VĂ DORESC TUTUROR... MULTĂ SĂNĂTATE!...
Ieri după-amiază, împreună cu sora mea, Miriam, și cu părinții mei, am plecat spre Iași pentru a o vizita pe micuța mea prietenă, Alexandra Groza, care se află din nou la spital pentru o nouă cură de citostatice...
Sigur s-a bucurat să ne vadă, deși chipul ei brăzdat de suferință nu a lăsat să se citească pe el prea mult bucuria... Majoritatea timpului a fost moleșită și apatică...
Mânuțele-i mici erau pline de vânătăi... Venele ei fragile au cedat de multe ori în fața tratamentului dur... și a tot fost înțepată din nou și din nou... Acum, medicamentele se scurg prin vena din picioruș, singura ce îi mai rămăsese neînțepată...
Medicamentele au multe efecte secundare... Deja i-a apărut o alergie pe corp, este puțin umflată... Se luptă cu stări de vomă, indispoziții și dureri... Dureri prea mari pentru trupușorul ei fragil...
Am plecat întristată de la spital... Am văzut prea multă suferință acolo...
Am cunoscut încă un copil bolnav de leucemie, Andrei, de 14 ani, coleg de cameră cu Alexandra.
Și toate saloanele erau pline cu copii... Copii bolnavi de cancer...
Deoarece mâine buna mea prietenă, Alexandra Groza, va pleca din nou pentru multă vreme la spital, am petrecut cu ea și cu sora mea, Miriam, o zi grozavă în care ne-am distrat, ne-am jucat diverse jocuri, am pictat, am creat parfumuri...
ALEXANDRA, CURAJ! TOTUL VA FI BINE CURÂND! TE IUBESC!
ÎMI DORESC SĂ NE ÎNTÂLNIM SĂNĂTOȘI
MULTE ZILE DE MIERCURI!
Mai multe despre Miercurea fără cuvinte, aflați la
Pentru că Moșul mi-a lăsat un cadou frumos și pentru micuța mea pietenă, Alexandra, ieri, împreună cu mami și cu verișoarele mele din Austria am fost în vizită la ea…
Și ce mare bucurie i-am făcut Alexandrei!... Ne-am jucat împreună, am confecționat ornamente, am construit puzzle, ne-am jucat cu balonul, i-am citit o carte în care ea, Alexandra, era personajul principal al poveștii...
Mi-a plăcut mult să îmi petrec timpul cu ea…
Alexandra este acasă doar pentru câteva zile de pauză între tratamente… Din cauza citostaticelor are gurița plină de afte care o dor foarte tare și nu poate nici să mănânce, nici să bea nimic...
M-am bucurat mult că am reușit să-i aduc zâmbetul pe chipul crispat de suferință… Chiar dacă doar pentru scurt timp…
M-am întors acasă împlinită sufletește…
Astăzi voi merge din nou la ea… Sper din tot sufletul să se simtă bine și să petrecem un timp frumos împreună…
O iubesc mult pe Alexandra și îmi doresc din suflet să se facă sănătoasă curând…
O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.
A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu, al şefului de trib indian, la intrare.
A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.
În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.
„Ce anume doreşti?” a întrebat farmacistul pe un ton iritat. „Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani”- a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.
„De fapt doresc să vorbesc cu Dvs. despre fratele meu”- a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. „Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.”
„Poftim?” – a întrebat farmacistul.
„Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?
„Noi nu vindem miracole, fetiţo! Îmi pare rău nu te pot ajuta” a spus farmacistul, înmuiat un pic.
„Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.”
Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o: „De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?”
„Nu ştiu” – a spus fetiţa. „Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.”
„Câţi bani ai?”- a întrebat bărbatul.
„Un dolar şi 11 cenţi” a răspuns încet. „Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi”.
„Ce coincidenţă!” – a zâmbit bărbatul. „Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţi”
A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mănuşa ei şi a spus: „Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-l văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.”
Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.
„ Acea operaţie a fost un adevărat miracol”- a şoptit mama. „Mă întreb cât o fi costat?”
Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…un dolar şi 11 cenţi… plus credinţa unui mic copil.
Sâmbătă seară am vizitat-o pe Alexandra Groza, micuța mea prietenă. Am fost împreună cu mama și cu Miriam, sora mea… Urma ca luni, 28 noiembrie, să plece spre Timișoara unde va sta pentru multă, multă vreme...
Nu am crezut că va fi atât de emoționantă întâlnirea cu ea…
I-am cumpărat o mulțime de cadouri: cărți, jocuri, dulciuri care în mod normal ar bucura orice copil…. Am căutat pe chipul ei minute în șir un zâmbet… Dar nu, nu a zâmbit… deloc... Zâmbetul Alexandrei a murit… Buzele ei uscate și crăpate nu au reușit să schițeze zâmbetul mult așteptat… am auzit doar șoaptele pline de durere ale sufletului ei plin de suferință…
În ochișorii ei inocenți, am citit o tristețe desăvârșită, adânc înrădăcinată în inimioara ei mică... Farmecul copilăriei ei s-a pierdut… Poate doar pentru moment… Așa sper și mă rog în fiecare zi…
Alexandra are nevoie doar de un strop de sănătate pe care i-l putem picura noi toți, împreună… Fiecare dintre noi - o picătură… Singuri nu putem face mare lucru, dar împreună putem deveni un ocean…
Nu am mai scris de ceva vreme pe blog... E o perioadă destul de solicitantă la școală... Încep tezele și pregătirile pentru concursuri... Deja sunt obosită... Nu mă plâng însă... Bine că sunt sănătoasă! Vor trece toate!...
Gândul mi-e mereu la micuța mea prietenă, Alexandra. Orice problemă aș avea, comparând-o cu suferința ei, e nimic... Cunoscând-o pe Alexandra, am învățat ce e mai important în viață și care sunt adevăratele probleme. Poate mă mai "plângeam" că nu-mi stă părul bine sau că nu e ondulat așa cum aș vrea... Ce bine că am păr!... Alexandra nu mai are deloc păr... S-a săturat de purtat de aproape două luni doar pijamale... S-a săturat și de albul din spital...
ALEXANDRA VREA DIN NOU CULORI ÎN VIAȚA EI!
Ce mult mi-aș dori să-i pot alina suferința!...
Sper din tot sufletul să se strângă banii necesari tratamentului ei!...
Împreună cu colegii mei am început să strângem și noi bani pentru Alexandra....
Cu cât suntem mai mulți, cu atât șansele ei sunt mai mari!
Ea este Alexandra Groza. Nu am cunoscut-o încă personal, dar o cunosc foarte bine pe Carmen, mătușa ei… Alexandra locuiește în același oraș cu mine, în Dorohoi …
Nu a împlinit încă 7 ani… De-abia a început în septembrie clasa întâi… Și-a dorit atât de mult să devină școlăriță, să învețe cât mai multe din tainele literelor și a cifrelor!… Avea atâtea vise pentru când va fi mare!... Dar brusc, drumul ei s-a întrerupt… Din păcate, acum trebuie să învețe să suporte durerea… Prea devreme!...
Totul a început cu o banală durere de picioare, oboseală și lipsa poftei de mâncare. Rezultatele analizelor i-au cutremurat pe toți cei dragi din familia ei…
Alexandra are LEUCEMIE… De peste o lună este în spital, la Iași.
Are nevoie urgentă de sânge, o grupă rară, A II Rh negativ, preferabil de la bărbați până în 50 de ani.
Are însă nevoie urgentă și de bani… Urmează să facă, după ședințele de chimioterapie, o operație de transplant de măduvă care costă în jur de 40.000 Euro… Familia ei nu are acești bani… Tatăl nu mai lucrează de ceva vreme, iar mama stă cu Alexandra în spital. Tatăl Alexandrei a deschis un cont pe numele lui, Groza Dumitru (detalii aici).
Timpul însă nu i-a dat prea mult răgaz Alexandrei… În maxim 2 luni va trebui operată…
Sper că se vor găsi oameni cu suflet mare care o vor ajuta pe Alexandra să zâmbească din nou, iar inocența și speranța din ochișorii ei frumoși să nu dispară…
Orice ajutor, oricât de mic, contează că doar… pic cu pic se face marea…
Și un gând bun, și o rugăciune îi pot fi de folos…
Să facem ca Toamna din sufletele Alexandrei și a celor dragi ei să nu mai plângă cu frunze veștede, ci cu speranță de viață…
