Drept la copilărie...

                 Săptămâna aceasta am petrecut foarte mult timp cu prietena mea, Alexandra. Este acasă pentru o scurtă pauză între ședințele de chimioterapie...
                 Am desenat împreună, am vizionat filmulețe 3D, ne-am jucat diverse jocuri, ne-am fotografiat, am râs, ne-am distrat, ne-am bătut cu pernele...
                 Am reușit, chiar dacă doar pentru scurt timp, să o fac să zâmbească, chiar au fost momente când a râs cu poftă, din tot sufletul...
                 Chiar și printre zâmbete și râsete, i-am citit mereu pe chip tristețea din suflet... Și știu că tristețea ei nu poate fi alungată ușor...
                 Are un drum greu înainte... Va urma o operație extrem de riscantă, transplantul de măduvă... Operație costisitoare... Părinții ei nu au reușit încă să strângă banii, iar TIMPUL NU ARE RĂBDARE...
                 Îmi doresc din tot sufletul să ia sfârșit suferința ei, iar ochișorii ei să zâmbească din nou fericiți...
                

ALEXANDRA are DREPTUL 

la o COPILĂRIE  FĂRĂ  LEUCEMIE!...

TE IUBESC, DRAGA MEA PRIETENĂ!

Vizită la spital...

        Ieri după-amiază, împreună cu sora mea, Miriam, și cu părinții mei, am plecat spre Iași pentru a o vizita pe micuța mea prietenă, Alexandra Groza, care se află din nou la spital pentru o nouă cură de citostatice...

          Sigur s-a bucurat să ne vadă, deși chipul ei brăzdat de suferință nu a lăsat să se citească pe el prea mult bucuria... Majoritatea timpului a fost moleșită și apatică...

Mânuțele-i mici erau pline de vânătăi... Venele ei fragile au cedat de multe ori în fața tratamentului dur... și a tot fost înțepată din nou și din nou... Acum, medicamentele se scurg prin vena din picioruș, singura ce îi mai rămăsese neînțepată...

           Medicamentele au multe efecte secundare... Deja i-a apărut o alergie pe corp, este puțin umflată... Se luptă cu stări de vomă, indispoziții și dureri... Dureri prea mari pentru trupușorul ei fragil...
           Am plecat întristată de la spital... Am văzut prea multă suferință acolo...
           Am cunoscut încă un copil bolnav de leucemie, Andrei, de 14 ani, coleg de cameră cu Alexandra.

          Și toate saloanele erau pline cu copii... Copii bolnavi de cancer...

COPII CA ȘI MINE...

           OARE DE CE ATÂTA SUFERINȚĂ?

 O iubesc mult pe Alexandra și îmi doresc 

să se sfârșească curând chinul ei...

Ajutând și noi , chinul ei poate lua sfârșit mai repede...

De ce nu am mai scris...

                 Nu am mai scris de ceva vreme pe blog... E o perioadă destul de solicitantă la școală... Încep tezele și pregătirile pentru concursuri... Deja sunt obosită... Nu mă plâng însă... Bine că sunt sănătoasă! Vor trece toate!...
                 Gândul mi-e mereu la micuța mea prietenă, Alexandra. Orice problemă aș avea, comparând-o cu suferința ei, e nimic... Cunoscând-o pe Alexandra, am învățat ce e mai important în viață și care sunt adevăratele probleme. Poate mă mai "plângeam" că nu-mi stă părul bine sau că nu e ondulat așa cum aș vrea... Ce bine că am păr!...  Alexandra nu mai are deloc păr... S-a săturat de purtat de aproape două luni doar pijamale... S-a săturat și de albul din spital...

 ALEXANDRA VREA DIN NOU CULORI ÎN VIAȚA EI!

                 Ce mult mi-aș dori să-i pot alina suferința!...
                 Sper din tot sufletul să se strângă banii necesari tratamentului ei!...
                 Împreună cu colegii mei am început să strângem și noi bani pentru Alexandra....
                Cu cât suntem mai mulți, cu atât șansele ei sunt mai mari!

          

    TE  IUBESC,  ALEXANDRA!  SĂ  TE  FACI  SĂNĂTOASĂ!    

      
            

Zâmbetul de luni, zâmbetul suferinței...

     
      Ideea Zâmbetului de luni este a lui Sergiu. Astăzi un zâmbet al suferinței Alexandrei. Povestea ei o puteți citi aici sau pe blogul Alexandrei.       

          VĂ  DORESC  TUTUROR  O  SĂPTĂMÂNĂ  PLINĂ   DE  ZÂMBETE  DE  FERICIRE!

În săptămâna asta, Doamne...

Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale,
fă să-Ţi suferim alături când Tu sui a Crucii cale,
să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare,
să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură,
să răbdăm aceeaşi hulă şi batjocură, şi ură,
să plătim cu-aceleaşi lacrimi şi cu-acelaşi sânge toate,
să simţi şi Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate.