marți, 15 martie 2011

Sfârșitul iernii



Sfârșitul iernii
Vasile Alecsandri

S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,
S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii,
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde;
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute șopotind,
Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.
O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se pierde!
În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galben gândăcel,
Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.
Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare,
După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!

2 gânduri...:

Anonim spunea...

Iti las un zambet printre primele raze de soare.
O zi plina de bucurie, fata frumoasa!
denisia

Sara spunea...

Mulțumesc pentru zâmbetul care mi-a adus raze de soare în suflet... (la noi e cam înnorat...)
O zi frumoasă și ție, dragă Denisia!

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...