sâmbătă, 3 martie 2012

Parfumul Primăverii - Poveste parfumată

                                                                                 Sursă foto
        
       Mi-e dor de primăvară… Aștept ca soarele să îmi sărute fruntea obosită de atâta alb și iarnă…  Vreau să respir parfumul și miresmele mugurilor unui nou anotimp… 
       Mi-e dor de soare... Aștept să-l văd sărutând ramurile dezgolite ale copacilor... Mi-e dor să ascult mugurii plesnind de bucuria primăverii…
       Ador mirosul de pământ umed, amorțit, îmbătrânit de atâta alb, dar dornic să învie și să îmi aștearnă în sufletul meu dalb de copil covor de ghiocei și speranță…
       Sufletul meu tânjește după soare, lumină, căldură, culoare, parfum, cântec, fluturi, muguri, flori, păsări, zbor, speranță, visare, primăvară…
       Mi-e dor să înmuguresc și eu într-o nouă primăvară…


NU, NU STĂ ÎN PUTEREA TA...
 Rabrindranath Tagore

Nu, nu stă în puterea ta,  de a face bobocul de floaresă se deschidă .
Scutură-l, loveşte-l: nu vei avea puterea de a-l desface.

Mâinile tale îl ucid; tu îl desfaci de petale
şi le arunci pe ţărână.

Dar nici o culoare nu se arată şi nici un parfum nu apare.

Ah! nu-ţi este dat ţie să-l faci să înflorească.
Dar natura care face să învoalte floarea,
lucrează atât de simplu!

Ea aruncă o privire - şi seva vieţii curge prin venele sale.

La sorocul  ei,  floarea-şi desface aripile

şi se leagănă în bătaia vântului.

Ca un dar al inimii,  culoarea sa izbucneşte,
şi parfumul său dezvăluie o dulce taină.
Natura care deschide floarea, o face atât de simplu!
                                           Sursă poezie
      
 Vă doresc tuturor o primăvară 
plină de parfum și culoare!

18 gânduri...:

Doru spunea...

Să reînmugureşti, Sara!
Mulţumescu-ţi pentru Rabrindranath Tagore!

Mirela spunea...

Sara, tu esti o parte importanta din aceasta PRIMAVARA care cuprinde fruntile si mainile tinere, sufletele de copii si privirile insorite si senine! Sa dea Dumnezeu sa ai o primavara cat mai frumoasa!
Ai ales una din poeziile mele preferate...Multumesc, Sara!

CARMEN spunea...

gânduri zglobii si pure ale unui copil curat, nici nu asteptam altfel, Sara draga. :) Sa înmuguresti si sa te bucuri de soare, de parfumul florilor si de mângâierea boarei blânde a anotimpului renasterii.

RobertN spunea...

Si la noi e inca iarna. Desi ies rar din casa, si eu imi doresc primavara:). Multa sanatate si fericire tie si celor dragi tie!

Anonim spunea...

sa-ti fie viata ca o primavara..sa inmuguresti cu aceeasi nerabdare mereu :)

Anonim spunea...

Draga Sara, am auzit ca primavara se apropie, acusi ii vei simti parfumul crud de verde.
Mi-e dor si mie, o astept cu nerabdare.
Iti multumim pentru poveste si urari!
O primavara senina, Sara!

florentina spunea...

Sara, si mie mi-e dor de primavara, doar ca nu stiu s-o spun asa frumos ca tine... Frumoasa sa-ti fie primavara!

pandhora spunea...

ai scris cu atata pasiunea si bucurie si incredere in astepatea EI...
sigur nu-ti va insela asteptarile si va veni :)

lili3d spunea...

Încă puţin şi o vei simţi...
Mulţumesc pentru cuvintele tale.
http://innerspacejournal.wordpress.com/2012/03/04/ea/

Anonim spunea...

Primavara e in calendare,o mai vedem si pe afara din cand in cand.E timida,poate ii e si frica.....cine stie? Zambeste-i,spune-i de rezultatul frumos de la olimpiada de limba romana(te felicit si te pup),canta-i,vorbeste-i cum stii tu mai frumos...........si va veni.
Felicitari!
Doamna invatatoare

Sara spunea...

Vă mulțumesc tuturor pentru gânduri bune și urări! Timpul nu-mi permite să vă răspund tuturor. Numai bine ce am terminat cu olimpiada la limba română, mă pregătesc pentru olimpiada la mate. Sper să depășesc cu bine perioada aceasta...
Țineți-mi pumnii! :)

daurel spunea...

Multumesc, Sara !
Sa ai mereu bucurii !

gabriella spunea...

O primavara frumoasa Sara.

Liliana spunea...

Draga Sara,
fie ca toate doprintele tale sa devina realitate! Primavara te va rasplati pentru rabdare si generozitate, pentru gingasie si puritate. Succes la olimpiade de mate! Tin pumnii! :)

Loredana spunea...

O primavara minunata iti doresc!

adriana spunea...

La multi ani! Florile sunt in vaza blogului meu.

CARMEN spunea...

Sper ca tu, sora ta si mamica, ati avut o zi de 8 Martie minunata, cu flori, veselie si toti cei dragi în jur! sanatate si La multi ani!

CARMEN spunea...

sa ai o duminica minunata!
(http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2012/03/restante.html)

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...