Parfumul grădinii mele. Poveste parfumată

"Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.

S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică."

             Nu am avut timp  prea mult să pregătesc postarea pentru povestea parfumată de astăzi... Am pregătit însă câteva versuri însoțite de câteva imagini din grădina mea de vis, grădină plină de miresme ademenitoare de unde zilnic îmi zâmbesc mușcate, petunii, garofițe, trandafiri în diverse culori și multe alte flori. O ajut cu drag pe mami și le îngrijesc, iar ele îmi parfumează zilele și îmi colorează viața.

DE CE TAC FLORILE ?

Florile tac pentru că,
dacă ar şti că pot să vorbească,
din adevăr în neadevăr, ar începe
să se mândrească

La început cu mătasea obrazului,
cu rochiile elegante în care s-au îmbrăcat,
apoi cu înălţimea ori bondocimea lor,
sau cu spinul “nevinovat”

Dar florile nu ştiu că pot să vorbească
şi atunci se exprimă şi ele
prin parfumul tăcerii... ce ajunge până la stele,
prin culoarea neştearsă a tainei
ce le iese mereu si mereu de sub mâneca hainei

Să obligi o floare să vorbească,
atunci când ea tace, într-un fel, pentru tine,
arată că nu ştii din ce sămânţă a răsărit
şi că nici puterea cuvântului nu o cunoşti
foarte bine.

Autor - Elia David

Postarea este înscrisă în cadrul Clubului Poveștilor Parfumate 

inițiat de doamna Mirela Pete.
Au mai scris Povești Parfumate: 
Mirela, Vania, Vanessa, lili3d, Vero, Elly Weiss, g1b2i3

 

VĂ  DORESC  TUTUROR  UN WEEKEND  

PLIN  DE  MIRESMELE  ALESE 

ALE  GRĂDINILOR  ÎNFLORITE!