Parfumul străzii mele

“Strada – cotidiana noastră arenă.”

Vasile  Ghica

  

“Nu pot să închid ușa și să nu mai știu ce se petrece în stradă, 

dincolo de ea…”

Octavian  Paler

 Sursă foto

                Mă plimb agale printr-o mulțime de umbre și felinare aprinse, ascult tăcerea ploii și miros asfaltul umed…

                Cu câteva ore în urmă, la ceasul amiezii, strada mea avea parfum de trotuar încins de soarele fierbinte, iar umbra mea se zărea înaltă și sprintenă pe strada șerpuită. Din când în când, la câte o fereastră de bucătărie am zărit chipurile pline de spor ale gospodinelor și un miros de prăjitură cu prune îmi pătrundea în nări, plăcut.

                 Parfum de vară pretutindeni… Parfum de jocuri și copilărie sub streașina blocului înalt de vis-a-vis… Parfum de fructe dulci sub coroana unui pom, parfum de iarbă verde din curtea unei case, parfumul străzii mele…

                 Lângă un gard, o pisicuță miaună încet… Pe trotuar, un câine urmează devotat o bătrânică iubăreață... Dintr-o curte,  un copil își înalță zmeul…

                 Strada mea e plină de comorile copilăriei, ale iubirii și ale împlinirii…

                 Strada mea miroase a magie și poveste, miroase a liniște și fericire… 

                 Strada mea miroase a viață...

                 Acum, în prag de seară, când stelele îmi zâmbesc, iar luna împrăștie peste tot misterul ei, totul parcă s-a schimbat pe strada mea… Miroase a vise dulci, miroase-a împlinire…

                  Ce miresme poartă străzile pe care pășești?

                  Împrietenește-ți pașii cu străzile pe care te poartă...

                 Oprește-te, să simți și tu parfumul străzilor!... 
                 Nu te grăbi!...

PE  STRADA  MEA

Pe strada mea
liliacul se joacă-n coame de cai;
nebune se-ntind visurile pe asfalt
duhnind a noapte,
iar de beţia lor mă molipsesc
atunci când nu vreau să mă vezi,
atunci când nu vreau să m-auzi.

Pe strada mea
timpul nu oboseşte
doar numără lunile aşa cum vin,
la rând,
topeşte ninsori în tâmple de salcâmi
şi pune teii să adoarmă visurile,
să nu zboare mai departe
de sufletele noastre
şi nicio talpă să nu le strivească miezul.

Pe strada mea liniştea doare,
iar adierea aleargă desculţă
ca o străină pierdută de lume;
pe strada mea
numai ploaia este la ea acasă.

Autor Anna Rain

Postarea este înscrisă în cadrul Clubului Poveștilor Parfumate, 

pe blogul doamnei Mirela Pete. 

Tot acolo veți găsi și alte parfumuri de străzi și amintiri...

VĂ  DORESC  TUTUROR  UN  WEEKEND  DE  POVESTE!