duminică, 10 februarie 2013

Parfum de fericire



"Am zărit lumina pe pământ 
Și m-am născut și eu 
Să văd ce mai faceți... 
Sănătoși? Voinici? 
Cum o mai duceți cu fericirea?
Marin Sorescu 

"Fericirea este un parfum pe care 
nu îl poţi pulveriza pe cineva 
fără să ajungă şi pe tine." 
Ralph Waldo Emerson 

"Deplina fericire constă în a face pe alţii fericiţi." 
Jean-Jacques Rousseau 


Fericire 
Cât timp te-avânţi spre fericire, 
vei fi mereu nefericit 
chiar dac-apuci ce ţi-ai dorit. 
Cât timp te plângi de păgubire, 
încerci, ratezi, iar şanse-ţi dai, 
ai doar speranţe, pace n-ai. 
Dar când din minte o să-ţi piară 
tot ce-ai dorit şi ai visat, 
şi nu mai speri ca alteori, 
atunci, cu inima uşoară, 
cu sufletul despovărat, 
începi să zbori. 
Herrmann Hesse - traducere Paul Abucean

Minune
“Uneori, când sunt fericită într-adevăr,
Simt, (sau poate numai mi se pare)
Cum în vârful fiecărui fir de păr;
Îmi creşte câte o floare,
Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă
Cu podoaba aceea împărătească,
Dar nu-ndrăznesc să mişc fruntea prea tare,
De teamă să nu se desprindă,
Şi nici nu mă privesc în vreo oglindă
de teamă să nu se ofilească,
Şi mai ales,e destul să mă întristez numai un pic
Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.

Eu cred că puteţi încerca şi voi binişor,
E uşor:
Nu trebuie decât să fiţi
Foarte fericiți
Ana Blandiana

Leac băbesc de fericire

"Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi 
tâmpla de stele, până când 
lumea mea prelungă și în nesfârșire 
se face coloană sau altceva 
mult mai înalt și mult mai curând." 
Nichita Stănescu 

N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit...

Parfumul fericirii, 
parfum ce îl port zi de zi în sufletul meu...
Fericirea e în noi...
Să nu uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte,
să dăruim, să iubim, să zâmbim...
Să răspândim în jur miresmele fericirii...
Vă doresc și vouă... fericire!
Să fie nemărginită cum e cerul,
să puteți cuprinde infinitul...

SĂ  AVEȚI  O  VIAȚĂ  ÎNVĂLUITĂ
ÎN  PARFUMUL  FERICIRII!

Postare înscrisă în cadrul Clubului Poveștii Parfumate
Au mai scris despre parfumul fericirii:

14 gânduri...:

pandhora spunea...

variat si versifcat parfumul fericirii pe care il gasesc aici la tine draga Sara dar cel care imi place cel mai mult este cel din versurile lui Nichita :)

lili3d spunea...

Da, să răspândim în jur fericirea. Să ne molipsim...
Să ai parte de ea!

Carmen RM spunea...

fericirea... cat de usor putem fi fericiti atunci cand avem sufletul si cugetul curate!
Copiii trebuie toti sa fie fericiti, este datoria parintilor de a le asigura o copilarie lipsita de griji, de a le asigura o educatie care sa-i conduca mai tarziu in viata, spre propria fericire.
O seara minunata iti doresc, Sara draga!

Silving spunea...

Ah, poezia Anei Blandiana,am si uitat de ea, mi-am reamintit-o acum cu mare drag, o citeam si ma intorceam la copilarie :) Aveam o carte cu poeziile ei,parca-i vad desenele,coperta,si ma vad citind poezia asta cu mintea mea de copil.
Multumesc,Sara :)

prietena-japoneza spunea...

buna seara!
ma bucur ca am reusit sa te cunosc!
mi-a placut ce ai scris azi ... chiar mi-ai creat o stare de bine!
si pentru asta, iti multumesc !

Mirela spunea...

Dragă Sara, scuză ora târzie la care am revenit acasă dintr-o, da, o fericită vizită făcută la prieteni, cu familia. De aceea ajung târziu azi la tine, dar cu atât mai mare e bucuria reîntâlnirii cu fericirea din maxime, cugetări și versuri măiestrite de poeții dragi inimii mele. Da, fiți foarte fericiți, așa cum spune Ana Blandiana!
Fii foarte fericită, Sara dragă, meriți din plin acest lucru și sigur îl vei avea.
Mii de îmbrățișări!

Minnie spunea...

Draga mea Sara!
Iti doresc numai fericire în viata ta de copil, multa fericire în viata de adolescent si fericire maxima cand vei fi majora!
O saptamana minunata!

Diana spunea...

Fericirea e in noi, si nicaieri in exterior nu o vom afla, da. Multi stim aceasta dar putini reusim sa intelegem si mai putini reusim sa traim constant fericirea!
Zile fericite iti doresc, alaturi de cei dragi!

elly weiss spunea...

"Fericirea e în noi...
Să nu uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte,
să dăruim, să iubim, să zâmbim...
Să răspândim în jur miresmele fericirii..."
Foarte adevarat!
"Cum o mai duceți cu fericirea?" Tare mi-a placut aceasta fraza :)
O saptamana fericita, draga Sara!

Melly spunea...

Simplu si frumos!
Seara placuta!

ffllooaarreeaa spunea...

Un copil printre adulti,dar numai varsta te tradeaza.Maturitatea ta ma uimeste.Cred ca vei deveni un geniu pe viitor.Tot bine pentru tine!

Irealia spunea...

Copil frumos, mă faci fericită când îmi arăți cât de repede ai învățat tu unde găsești esența cea mai scumpă. Asigură-te că nu uiți! :)

Alex spunea...

La mulţi ani de Mărţişor, dragă Sara! :-)

angela spunea...

Te rog sa primesti din partea mea premiul LIEBSTER ca un simbol al aprecierii mele privind activitatea ta pe acest blog. Mai multe detalii privind acest premiu gasesti aici:http://fata-in-fata.blogspot.ro/2013/03/premiul-liebster-rasplata-scrierii-mele.html. Iti doresc o seara placuta!

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...