Frânturi din jurnalul de vacanță (2)

Vineri, 18 decembrie 2009
Dragă jurnalule,
Este viscol… la știri am auzit că multe drumuri sunt blocate..Nu cred că vom mai pleca la schi la Vatra Dornei. Tatăl meu a sunat la hotel și a aflat că nu este zăpadă suficientă , deci nu se schiază….L-am rugat pe tati să mergem totuși undeva. Mamei i-a venit o idee..putem merge la Alba să ne plimbăm prin pădure cu sania trasă de cai. Ne-am îmbrăcat cu haine groase și am pornit la drum.
Timpul a trecut repede și am ajuns. Primitor, ne aștepta domnul pădurar cu cei doi cai înhămați la sania mare. Am intrat în pădure. Ea fremăta o melodie liniștitoare….Copacii colosali se legănau pe ritmul muzicii pădurii. Purtau mândri o mantie rece, albă, sclipitoare…
Mi-am amintit că acum câțiva ani, tot în acea pădure, am zărit un pui de căprioară ce zburda bucuros.
Speram sa-i revăd chipul sprinten și piciorușele zglobii, însă a trebuit să mă mulțumesc doar cu urme și culcușuri…
Căutam cu privirea încercând să o găsesc…. Visam să-i privesc codița jucăușă și ochii pătrunzători. Mă așteptam poate să o găsesc pe căprioara Bambi, ca în povești…
Parcă, în gândul și imaginația mea, o vedeam pentru o clipă, apoi fugea… Fugea fără să privească înapoi. O confundam cu trunchiurile copacilor, cu cioturi și vreascuri. Era evident….voiam să o revăd! Deși nu am văzut-o, am regăsit-o în albumul cu amintiri al sufletului meu !
În zăpadă am văzut o gaură. Pădurarul ne-a explicat că acolo a dormit porcul mistreț.
Vântul se juca înroșind obrajii noștri. După un timp îndelungat, am ieșit din pădure ajungând în sat. Picioarele îmi erau amorțite. Domnul pădurar ne-a invitat în casă. Ne-am întins picioarele la sobă și am băut un ceai de mușețel.
Ne-am întors cu bine în micuțul nostru orășel.
A FOST O ZI MINUNATĂ!