luni, 11 ianuarie 2010

Întâlnirea cu Moș Nicolae



Era o zi friguroasă de iarnă. Soarele, prizonier în dosul draperiilor de nori grei și amenințători , încerca în zadar să se elibereze. Cerului i se înnegura din ce în ce mai mult privirea. Cristale argintii zburdau prin văzduh. Tabloul fermecat al iernii a înconjurat tot orășelul.
Mara, o fetiță săracă, aștepta nerăbdătoare noaptea, căci dorea să îl vadă pe Moș Nicolae. Trăia într-o căsuță mică din lemn împreună cu bunica ei. Mama a murit, iar tatăl ei a părăsit-o. Numai bunica care avea sufletul bun a rămas cu Mara. Fetița simțea iubirea bunicii și o îmbrățișa adesea. Bunica o mângâia cu drag și noaptea îi spunea povești.
După ce și-a lustruit ghetuțele, Mara s-a așezat în pătuțul ei moale. Bunica se odihnea pe scaun. A adormit. Mara încă era trează. A auzit pași îndreptându-se spre cameră. Fetița tresări. În odaie intră un bătrân nins de ani. Fetița a sărit din pat bucuroasă, s-a îndreptat spre moș și i-a spus:
- Moș Nicolae, nu credeam că vei veni !
- Cum să nu vin dacă am auzit trista ta poveste?
Moșul a scos din sac o cutie plină cu dulciuri și un săculeț cu bani de aur.
- Mara, acestea sunt pentru tine!
- Mulțumesc mult, Moșule !
- Pentru că ai un suflet bun și pentru că ești darnică, m-am gândit să-ți mai fac o surpriză! Vino cu mine!
- M-aș bucura mult, Moșule!
- Să mergem !
Moș Nicolae a condus-o pe Mara la o familie mult mai săracă decât ea. Moșul și fetița le-au împărțit cadouri. Copiii se bucurau și alergau voioși prin casă.
În drum spre altă locuință au întâlnit într-un colț de stradă , un băiețel ce tremura de frig. Moșul i-a dăruit o haină groasă și l-a îmbrăcat pe băiat. Acesta nu avea papuci în picioare. Moș Nicolae a scos din sacul magic o pereche de ghetuțe și i-a dăruit copilului. Când a vrut să se încalțe a simțit ceva în gheată. A întors ghetuța și din ea au căzut douăzeci de bănuți de aur.
- Mulțumesc! a spus copilul fericit.
- Trebuie să ne luăm rămas bun, i-a zis Moșul fetiței, ziua de 6 decembrie bate la geam și mai am de împărțit cadouri. La revedere !
- Rămas bun !
Mara s-a trezit lângă scaunul bunicii, acasă. A trezit-o pe bunica sa și împreună s-au bucurat de darurile primite. Era atât de fericită pentru că l-a ajutat pe Moș Nicolae să împartă cadourile !

2 gânduri...:

Anonim spunea...

Citesc si recitesc de fiecare data cu aceeasi placere.Cu siguranta ca si mosul Nicolae apreciaza bunatatea ta.Frumoasa compunere!

Minu Beniamin spunea...

h

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...