duminică, 4 noiembrie 2012

Mireasma pâinii - Poveste parfumată

"Pâinea noastră cea de toate zilele, 
dă-ne-o nouă astăzi..."


Graiul pâinii

Poveste-ntunecată-a pâinii,
Nu-i strună să te ştie plânge,
Căci de durerea ta străveche
În suflet cântecul se frânge.
Când de strigarea strunei mele
Aş vrea plânsoarea ta s-o ferec,
Se sfarmă coardele strivite
De-atâta jale şi-ntunerec.

Din umbra nopţii care-ngroapă
Al vostru neam din vremi bătrâne,
Vă desluşiţi în negre rânduri,
Voi, dătătorilor de pâine.
Cinstite mâini, de soare arse
Şi înăsprite de sudoare:
Din truda săptămânii voastre
Trăieşte-a lumii sărbătoare.

Eu vă-ntâlnesc în drumul minţii
Şi-n calea visurilor mele,
Căci nu vor ochii să mă mintă,
Nu vrea urechea să mă-nşele.
Simt câte doruri nenţelese
Şi gemăte nepricepute
Acopere cu voi alături
Cenuşa veacurilor mute.

Aţi împletit atâta jale
În doina voastră care plânge,
Doar holdele cu spice grele
Răsar din lacrămi şi din sânge.
Dureri aţi zăvorât sub glie,
Şi patimi nemblânzite încă,
Eu le-nţeleg şi mă-nfioară
Cum fierb în matca lor adâncă.

Mustrarea mintea mea o sapă
Şi groaza sufletu-mi apasă,
Căci umbra voastră-ndurerată
Pe veci îmi străjuie la masă.
Simt duhul răzvrătirii negre,
Înfricoşata zi de mâine
Cum şi-au dospit amărăciunea
În bucătura mea de pâine.
Octavian Goga

Ador mireasma pâinii proaspăt scoase din cuptor... 
Când mama coace pâine, nici măcar nu am răbdare 
să aștept să se răcorească puțin... 
Îmi place să "ronțăi" cu poftă un colț de pâine proaspătă
și să-i savurez gustul...
Dacă și sufletul nostru ar purta mireasma pâinii calde,
am răspândi o mireasmă atât de plăcută și ademenitoare 
pentru cei din jurul nostru...
 
Pâinea
"Scoate mama pâinea din cuptor
Şi nouă ni se pare că răsare soarele,
Dintre norii negri şi vineţi ai nopţii.
Ne-nvăluie pe toţi un abur săţios şi uşor,
Ca-n dimineţile cu luciri de aramă şi rouă.
Lucrurile capătă alte contururi.
Fulgere vii joacă pe ele -
Cum zorii, pe bobocii umezi de trandafiri.
Fragede sunt trâmbele aerului, şi subţiri,
Când mama pune pe masă pâinea albă şi nouă.
Ne aşezăm în jurul ei toată,
Părinţi, bunici şi nepoţi,
Păstrând pe buze, nerostite, cuvintele...
La mijloc pâinea: soarele chiar,
În jurul ei - noi; plantele, sfintele."
 Petre Ghelmez



         Nu pot să nu mă gândesc și la cei cărora le lipsește pâinea de pe masă, la copiii care tânjesc după o bucățică de pâine...
 Aș dori să nu sufere nimeni de foame... 
Dar sunt atâția copii care trăiesc în lipsuri și sărăcie... :(
Am învățat să nu fac risipă, ci mai degrabă 
să împart, cu bucurie, celor ce nu au... 
Pâinea
"Să nu arunci, copile,
Pâinica jos nicicând
Că undeva, departe,
Plânge-un copil flămând. 



Şi cată-un colţ de pâine
Prin urne-nfrigurat,
Şi dacă nu-l găseşte
Adoarme-nlăcrimat.


Şi-n somn ce i se-arată,
Tu să-ţi închipui poţi?
Pământul ca o pâine
Ce-ajunge pentru toţi!"
 
 Leonida Lari

Postarea a fost înscrisă pe blogul doamnei Mirela Pete ,
în cadrul Clubului Poveștii Parfumate.

Au mai scris despre miresmele pâinii:
1.
2.
3.
4.
5.
6.

VĂ  DORESC  TUTUROR  O  DUMINICĂ  
PLINĂ  DE ZÂMBETELE  TOAMNEI! 
 

16 gânduri...:

Unknown spunea...

frumoase poezii ai selectionat pentru aceasta postare si deosebite gânduri ai prezentat! Un suflet nobil ai, copil drag!
O saptamâna parfumata îti doresc, Sara draga!

Mirela spunea...

Îmi amintesc de poezia lui Octavian Goga, e tristă de tot, dar are mult adevăr în ale sale versuri...Frumoase poezii ai ales, Sara dragă, pâinea e un subiect care a inspirat mulți poeți și care e chiar liantul cu aromă divină, dintre oameni!
Ești o fată cu un suflet cald ca al pâinii,așa că pâinea te va răsplăti mereu!
O duminică aromată și caldă îți doresc! :)

Sara spunea...

Mulțumesc mult, doamna Carmen!
Și eu vă doresc o săptămână plină de frumos și senin!

Sara spunea...

Doamna Mirela,
mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Am oameni mari în jur, cu suflet frumos, de la care am mereu de învățat... Unul dintre ei sunteți dumneavoastră.
MULȚUMESC!
O zi plină de soare și senin!

daurel spunea...

Ai dreptate, Sara; undeva sunt, mai sunt, copii flamanzi; in urma cu vreo 50 de ani nu concepeam ca nu se va rezolva in cativa ani problema hranei si energiei...
Sa ai mereu bucuria sperantei !

Silving spunea...

Frumos si sensibil,Sara! Seara placuta si calda! :)

Anonim spunea...

Emotionante poeziile alese de tine, poate ca daca oamenii ar vrea sa stie ca painea e mai mult decat se vede, ca e trupul Fiului, e rodul muncii atator oameni, poate ca atunci n-ar mai arunca painea ramasa, poate ca ar darui-o flamanzilor, oameni si animale.

Anonim spunea...

Minunate poezii..Sa ai o saptamana minunata, cu parfum de paine proaspat scoasa din cuptor. Toate cele bune!

SoriN spunea...

Te salut, Suflet frumos!
Admirabil, tematica aleasa este una de bun gust. O seara frumoasa,sunt impresionat!

Unknown spunea...

Ca si tine, ador mireasma painii proaspat scoase din cuptor... mai ales ca in asa noastra, paine se face la fiecare doua zile. Adica numai paine facuta in casa se mananca. Cat sunt eu de mare aproape ca nici eu nu am rabdare sa se raceasca si "fur" cate o bucatica, cu coaja crocanta.
Ai scris frumos, Sara. Cu multa sensibilitate, asa cum ne-ai obisnuit.
O noua saptamana, plina de bucurii!

OchiiVerzi spunea...

Cunosc atat de bine acest sentiment al coltului de paine cald. Asa este, daca oamenii ar fi buni ca painea calda, lumea ar fi cu totul altfel .. nu ne ramane decat sa speram ca intr-o zi va fi asa. O zi frumoasa!

lili3d spunea...

Empatia ta față de copiii flămânzi a transformat pâinea în hrana sfântă.

Diana spunea...

"Sa nu arunci, copile, / Painica jos nicicand..." O multime de intelesuri au (si) aceste versuri...
Si mie imi place painea abia scoasa din cuptor! In copilarie mergeam cu placere sa cumpar paine, si fiind calda, pana acasa mancam un sfert din ea… Acum… mai rar… ‘ca o gasim “asfixiata” in pungi si ciopartita la “cutit automat” :)
Viata fericita, Sara.

denisia spunea...

Te imbratisez cu mare drag fata frumoasa! Ai rascolit vechi amintiri si gusturi cu poeziile alese.

Sara spunea...

Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase!
Din păcate, timpul nu mi-a permis să citesc toate poveștile parfumate... :( Școala și concursurile îmi ocupă cel mai mult timp și are prioritate. Mulțumesc pentru înțelegere!

Vanina spunea...

Adevarul este ca nimic nu se compara cu painea calda chiar daca unii europeni prefera sa consume altceva, paine la cuptor a fost si va fi mereu preferata romanului atunci cand vine vorba de ceea ce se poate numi masa.

Mersi pentru post, imi amintesti de clipe frumoase din viata mea.

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...