Se afișează postările cu eticheta ploaie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ploaie. Afișați toate postările

vineri, 27 aprilie 2012

Dintr-un april...


Din nou dă mireasmă pădurea.
Ciocârliile, cu zborul lor, înalţă cerul
ce ne-a zăcut greu pe umeri;
i-adevărat, se mai zărea printre crengi ziua, ziua neplină -
dar, după lungile după-amieze ploioase,
vin ceasurile proaspete
însorite cu aur,
de care fugind, pe frontoane de case, departe,
toate ferestrele
rănite, bat din aripe cu teamă.
 În urmă: tăcere. Chiar şi ploaia păşeşte mai lin
peste lucirea, ce liniştit se-ntunecă, a pietrelor.
Toate zgomotele amuţesc deplin
tupilate-n lumină de mugur pe ramuri.
 Rainer Maria Rilke 
 

vineri, 2 septembrie 2011

Parfum de ploaie

rain heavily night moon pictures, backgrounds and images

 
      Plouă… Plouă cu picuri oglindiți în soare… Plouă cu stropi de aur… Plouă cu florile albastre ale cerului… Plouă cu lumină…

       Îmi place ploaia… Îmi place să alerg prin ploaie la fel de mult cum îmi place să miros un trandafir. Iubesc…  Iubesc să simt cum se scurg lacrimi de cer pe chipul și sufletul meu inocent de copil și mă  îndeamnă spre visare… Ador… Ador acel miros de ploaie și curat… Îl simt  cu sufletul… Ador să privesc cum se îmbină culorile în șnurul arcuit și vesel….

       Ploaia are miros de petale, de fericire, de tristețe… Toate în același timp și în aceeași măsură… Ploaia aduce sufletului meu parfum de iasomie și de trandafir.

        Când plouă, inima-mi bate mai tare și simt parfum, parfum de ploaie…

      Am fost invitata oamenilor mari, mai exact a doamnei Mirela și a doamnei Carmen să particip la Povestea parfumată între bloggeri, tema acestei săptămâni fiind Parfum de ploaie. Mulțumesc pentru invitație!
      Au mai scris pe aceeași temă:
- doamna Mirela Pete 
- Rokssana 
- doamna Carmen 
- Shayna 
- Gabi 
- Liliana David 
- Lolita 
 

marți, 28 iunie 2011

Triste amintiri (1)

          28 iunie… Plouă…  De altfel, iubesc ploaia, ploaia aceea binefăcătoare care aduce atâta înviorare peste natură și peste noi…  Din păcate, din cauza poluării mari, a defrișărilor masive, în ultimii ani ploaia aduce cu ea și pagube imense…
          Astăzi se împlinește un an de la inundațiile din 28-29 iunie 2010 care s-au abătut asupra micuțului nostru orășel. Atâta nenorocire a rămas în urma ploilor!… Atâția oameni fără case, atâția copii fără cămine!… Orașul meu arată ALTFEL de atunci… Și oamenii parcă sunt ALTFEL…
          În câteva postări voi încerca să descriu ceea ce am trăit eu în acele zile cumplite așa cum am descris pe atunci și în câteva capitole din cartea mea  Suflet de creion

28 iunie 2010
          Afară ploua cu găleata. Cerul își înnegurase privirea. Soarele, prizonier în dosul draperiilor de nori grei și amenințători, încerca în zadar să se elibereze. Norii duceau parcă o luptă producând tunete. Fulgerul, rana cerului, scruta văzduhul. El despletea ploilor încet sforile.
Priveam cu atenție la cearta izbucnită pe cer întrebându-mă de ce plâng norii așa de mult, deja de două săptămâni.
       Noaptea s-a lăsat peste micuțul meu orășel împrăștiind fum negru. Am coborât să le spun “noapte bună” părinților. Însă cum am ajuns jos, lumina s-a întrerupt. Speriată, am aprins o lumânare. Priveam cum aceasta își ridica capul galben, maiestuoasă. Am tresărit însă când telefonul tatălui meu a sunat. Era sora lui. A apucat să ne spună în grabă, înainte de a pleca spre mătușa mea, că zona unde stătea ea fusese inundată de pârâul Buhai. Și-a luat în grabă haina, a urcat în mașină și a plecat. Eram confuză… Mama a încercat cu disperare să îl sune pe tati pentru a afla mai multe amănunte. Liniile telefonice nu funcționau însă. După mai multe încercări a reușit să vorbească cu el. A aflat că pârâul Buhai ieșise din matcă și inundase aproape jumătate de oraș. Eu și sora mea, Miriam, îl așteptam pe tatăl nostru îngrijorate. Am fi dorit să ajutăm și noi, dar cum?... Era o noapte de coșmar. Afară tuna, fulgera și ploua mult.
         Într-un târziu s-a întors și tata. Hainele îi erau ude, iar mașina i s-a stricat deoarece i-a intrat apă la motor.
        Ne-a povestit câtă durere și spaimă a văzut pe străzile orașului… Oamenii fugeau plângând cu copiii în brațe și cu ce au mai apucat să ia din case. Și apa tot creștea…
       

      
            Oare cum s-a putut întâmpla așa ceva? M-am așezat în pat alături de sora mea. Am adormit într-un sfârșit cu gândul la cum am putea să ajutăm și noi oamenii atât de greu încercați. Somnul a fost scurt și agitat.

( continuarea într-o altă postare)

luni, 14 iunie 2010

Și norii plâng...



Lacrimi...răcnet...durere și cer... Plouă!... Lacrimi mărunte cad pe pământ încercând un nou joc. Tună... Un sunet puternic... Fulgeră... Rana cerului... Oare de ce plâng norii vara atât de mult?... Poate de fericire... E vacanță, e soare, e bucurie... Sau poate de tristețe. Poate plâng pentru noi, pentru viață... Sau poate mă înșel... Poate nu plâng ei... Poate că Dumnezeu plânge... Dar de ce ar plânge El?... De ce ar putea fi trist El?... Poate că noi suntem de vină... Cred că trebuie să privim înapoi și să schimbăm ce mai putem... Ei bine!... Norii nu trebuie să plângă pentru noi... Poate că își plâng soarta... Asta e ploaia... Nu lacrimi adunate, nu stropi... ci plânsete pentru VIAȚĂ...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...