sâmbătă, 25 februarie 2012

Parfumul poveștii parfumate

      
      Astăzi, membrii Clubului Poveștii Parfumate sărbătoresc un an de existență… Eu m-am înscris însă ceva mai târziu și nu am participat la toate edițiile…
      ”Jocul” a început frumos…  Eram un fir plăpând de iarbă ce asculta șoaptele picăturilor de rouă, când doamna Carmen a descoperit 
miresmele verdelui meu crud ce se potriveau cu tema săptămânii de pe blogul doamnei Mirela, inițiatoarea și gazda poveștilor parfumate.
      Am crescut încetișor, mângâiată de stropii binefăcători de ploaie și adulmecând prospețimea aerului, ca apoi să îmi amintesc de emoțiile primei zile de școală printre îmbietoarele miresme ale roadelor toamnei
      Parfumul sufletului meu a căpătat nuanțe de maturitate, și am învățat să răspândesc în jur miresmele alese ale nobleții și ale sincerității
      I-am scris prima scrisoare pădurii mulțumindu-i pentru parfumurile anotimpurilor ei… Am admirat îndelung măiastra Lună adulmecând miresmele ei poetice și muzicale.
      Deși ceaiul nu era băutura mea preferată, am învățat că merită să-l savurez cu plăcere...
      Iar pentru că sunt elevă, am redescoperit că parfumul fructului cel mai valoros este cel al învățăturii…
      Bucurându-se de vacanță, sufletul meu dalb de copil s-a lăsat învăluit de miresmele sărbătorilor înstelate
      Apoi, am deschis fereastra spre lumea copilăriei mele fericite povestind despre visele mele și ale altor copii ce nu mai au zâmbet și care trebuie să inspire “miresme” de spital și boală…
      Am ajuns tocmai până la stele și am învățat că sunt înflorite și că știu să râdă…
      
      Mi-a făcut mereu plăcere, dragii mei prieteni, să vă citesc poveștile parfumate... Fiecare dintre voi a reușit să-mi transmită câte o fărâmă din sufletul lui, iar poveștile voastre le păstrez cu grijă în cutia cu comori a sufletului meu…



13 gânduri...:

Mirela spunea...

Ești minunată, Sara! Uite ce frumusețe de poveste ai măiestrit aici....mă minunez citind! Și mă bucur, deoarece Carmen este una din cele mai bune prietene ale mele și știe să găsească ce e mai bun în oamenii buni! Sara, bun venit în Clubul Povestea Parfumata! Și o seară de vis! :)

Doru spunea...

Încă o dată mulţumesc!
Sunt onorat de includerea numelui meu în această listă aleasă!
Iar de Nichita Stănescu te vei apropia când va fi timpul cuvenit ...
Este un poet colosal!

Vanessa spunea...

Ohhh...multumesc mult, suflet inocent ca m.ai inclus in lista ta. Ma bucur sa vad ca si tu faci parte din acest nou descoperit (de mine) club al Povestilor Parfumate.O viata minunata sa ai si multa sanatate iti doresc >:))

Vanessa spunea...

Draga Sara, aici ai un cadou de al mine cu ocazia aniversarii clubului nostru. La multi ani, copil mare !!
http://lotussarina.blogspot.com/2012/02/la-multi-ani-povestii-parfumate.html

pandhora spunea...

ai scris cu atat de multa dragalasenie Sara...esti un copil minunat...pastreaza cat de mult timp poti parfumul copilariei :)

LOLITA spunea...

Si eu ma bucur pentru ca existi suflet nobil si copil frumos!:-)
La multi ani!

Alex spunea...

Frumoasă povestea ta, cu parfum de copilărie! Cu toţi acre venim aici, la tine, ne gândim cu nostalgie la timpul magic al copilăriei... Cea mai frumoasă perioadă a vieţii unui om.

O zi frumoasă, dragă Sara!

lili3d spunea...

La mulţi ani, suflet frumos! Succes în ceea ce-ţi propui!

Mirela spunea...

Sara, fac un anunț: pentru săptămâna viitoare, tema Clubului P P e aleasă de Innerspacejournal și se numește ”Parfum de primăvară”.
O zi de primăvară în avans! ;)

CARMEN spunea...

Draga Sara, ma bucur mult ca ai acceptat sa faci parte din clubul nostru si ca saptamâna de saptamâna, ne-ai aratat cât de parfumat este sufletelul tau de copil, cât de frumoase sunt gândurile tale si cât de sensibila este inima ta! Multumesc! :)

Sara spunea...

Vă mulțumesc tuturor pentru aprecieri și pentru gândurile bune! Să fim sănătoși cu toții, e tot ce îmi doresc!... :)
Vă doresc tuturor o săptămână plină de miresme alese! :)

rokssana spunea...

copil frumos...povestile astea te ajuta sa-ti exersezi scrisul...si tu ai usurinta asta :)

seara frumoasa sa ai sara :)

g1b2i3 spunea...

Draga Sara, La multi ani, Povestii parfumate!
Am citit povestea ta cu multa placere si am luat hotararea sa nu mai lipsesc de la nici o poveste, sa citesc povestile tuturor si sa las un mic comentariu.
Iti doresc sanatate si bafta la scoala!

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...