Dacă anul trecut vorbeam despre ce frumos ar fi să ne unim pentru a-i ajuta pe gemenii Elena și Nicolae, anul acesta vreau să întind Hora Unirii cu toți cei care s-au unit cu mine prin gânduri bune, rugăciuni, donații pentru a o ajuta pe micuța mea prietenă, Alexandra Groza, atât de greu încercată de boala nemiloasă ce îi macină trupușorul...
Într-adevăr, MULT înseamnă, PUȚIN CÂTE PUȚIN, dăruit din suflet...
"Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește! "
Sursă foto
Astăzi este ziua bunei mele prietene, doamna Adriana. (Adriana dardindar)... Ea este una dintre primii mei prieteni virtuali, este cea care mi-a descoperit blogul recomandându-l și altor prieteni de-ai ei...
Aș vrea să-i mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce a însemnat și înseamnă încă pentru mine...
Ea este cea care m-a încurajat atunci când am avut nevoie...
Ea mi-a dăruit întotdeauna postări pline de înțelepciune cerească pentru că ea scrie numai cu inima și Îl iubește mult pe Dumnezeu...
Datorită ei, am redescoperit bucuria de a dărui și am învățat că nu neapărat trebuie să cunoști persoana pe care o ajuți. Ea știe să se dăruie pe ea însăși celor aflați în nevoie...
Tot ea o ajută și pe draga prietena mea, Alexandra, publicându-i povestea și făcând mereu apel pentru ajutorarea ei...
Am învățat multe lucruri de la dumneavoastră, doamna Adriana!... Vă admir și vă apreciez mult!...
Vă mulțumesc din suflet că existați și în viața mea!
LA MULȚI ANI, DOAMNA ADRIANA!
Vă iubesc!
Fii
Fii şi apa care curge,
Rotunjind un colţ de stâncă,
Fii şi piatra ce-şi găseşte
În ea liniştea adâncă...
Fii şi malul ce se-arată
Unui ochi în depărtare,
Fii şi barca ce cutează
Înspre cea din urmă zare...
Fii şi dorul ce îşi află
Împlinirea în alt dor,
Fii şi singur, tu cu tine,
Cât eşti încă-al tuturor...
Fii şi clipa ce îşi lasă
Toată zestrea veşniciei,
Fii şi Clopotul durerii,
Fii şi Oda Bucuriei!
În timp ce micuțele mele prietene, păsărelele, se înfruptă din hrana ce le-am pregătit-o, una a murit probabil de frig sau boală și am găsit-o pe terasă... Privirea ei tristă mi-a rămas întipărită în minte....
Sursă foto
Astăzi am început din nou școala după o vacanță binefăcătoare… Se anunță a fi un semestru luuung, foarte lung… Și destul de încărcat… Imediat începe perioada concursurilor și a olimpiadelor…
Știu că va trebui să muncesc foarte mult ca să fac față tuturor provocărilor… Și o voi face cu drag! Și mai știu că timpul îmi va fi inamic… Nu voi mai putea face tot ceea îmi doresc pentru că timpul nu îmi va permite…
Cu siguranță, voi scrie pe blog - chiar dacă mai rar - și voi trece și pe la voi, dragii mei prieteni… Pentru că voi avea nevoie de voi, de gândurile voastre bune…
Pe tărâmul acela al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, pe care de atâta amar de vreme hoinăreşti, ţi-o fi dor de ţară, de codri şi pâraie, de holdele pârguite şi fecioarele sfioase, de lacul albastru, de marea-nviforată, de lună şi de luceafăr, de stele şi de plopii singuratici. Ţi-o fi dor, bădie, să mai afli ce-i pe plai, ce-i în lume şi în suflet. Oi vrea să ştii câte împliniri s-au zămislit pe de-a-ntregul, câte vifore ne-au spulberat speranţele, cu câte oase ne-am însemnat hotarele, cu câte lacrimi ne-am plâns îngenuncherile.
Dulcea ta Românie a fost adesea otrăvită, acrită şi amărâtă de lifte din patru zări venite să ne ceară pământ şi apă. A fost adesea sfârtecată, jupuită, ciopârţită, i s-au tăiat picioarele şi mâinile, i-au înfundat gura, i-au scos ochii şi i-au spart timpanele, dar ea a continuat să strige „Victorie”, să blesteme, să se roage, să geamă şi să scrâşnească. Gloriile şi le-a plătit cu fluvii de sânge, dar laurii, au încununat frunţile altora; flăcăii ei s-au spetit în ocne şi temniţe, au murit în tranşee şi nici măcar morminte legiuite n-au avut.
Dorul ne-a hrănit sufletul şi speranţa. Ne-a fost dor de libertate, de pâine şi dreptate, de cer albastru şi de sărbători, de colinde şi altare. Cu cât ne-a fost dorul mai mare, cu atât ne-au îndepărtat mai mult de vatră. Au crezut că ni se rup firele, dar au fost ca funiile de mătase din poveşti. Mare-a fost trecutul, temut mi-e viitorul. Cârdurile de corbi ne dau mereu târcoale, cu hămeseala lor din totdeauna, lupii ne urlă pe la gardurile stârni, suntem singuri, tot mai singuri într-o lume străină şi haină. Dulcea Bucovină şi Ţara Basarabilor şi a Muşatinilor zac sub călcâi străin, iar azi nici nu îndrăznim să mai vorbim de ele, ca să nu deranjăm mărimuri de aiurea.
Mândru erai, bădie, când gândeai la viitor, dar tare mă tem că dacă ai citi istoria veacului ai înnebuni. Fiii mândri ai ţării, plăieşii de-altădată ai lui Ştefan, au fost umiliţi şi-ngenuncheaţi, batjocoriţi şi huiduiţi. Piatra-piatră de e piatră, o calcă roata şi crapă; o calcă de mii de ori şi-o aruncă în voitori. O ia apa, o ia vântul, nouă ne-a rămas cuvântul. Şi cuvăntu’ şi oftatu’, inima ca stânc-a stătu!
Răzbunare crudă, zău, că n-am făcut, chiar dacă prilejuri am avut destule. Ne-am apărat brazdele, vetrele, altarele şi pruncii. Dacă a fost nevoie, i-am speriat niţel la Mărăşeşti, Oituz, pe Jiu şi pe unde a mai vrut Dumnezeu. Atât şi nimic mai mult. I-am gonit cât am putut, ne-am curăţat hotarele, morţii i-am îngropat, bolnavii i-am vindecat, apoi am pus mâna pe coarnele plugului şi ne-am văzut de treabă. La sărbători avem răgaz şi-l ascultăm pe popa cum ne citeşte pomelnic lung cu cei ce nu s-au mai întors acasă dintre noi. Am ştiut că este un Dumnezeu acolo, sus, în ceruri, care cântăreşte şi judecă oameni şi popoare şi am mai lăsat şi-n seama Lui, c-a Lui e răzbunarea.
Ne-ai dorit, bădie, cu cuvânt de testament, să avem frăţie, precum stelele cerului, frunzele codrului, păsările văzduhului. Ne-am înfrăţit prin vreme de multe nevoi, am pus mână-n mână, umăr lângă umăr şi-am răzbit şi noi. Ne-am înfrăţit în faţa puştilor şi-a morţii, pe străzile Timişoarei, Bucureştiului, Sibiului şi Clujului şi al altor locuri de sfântă aduce re-aminte. Ne-am înfrăţit la greu şi la bucurie şi greul n-a mai fost atât de greu şi bucuria a fost mai mare. Ne-am înfrăţit în sărăcie, în umilinţă, pe câmpul de luptă, pe ogor la cules, la semănat, la cozi, la nunţi şi la înmormântări. Ne-am înfrăţit când am şoptit Mioriţa, Tatăl nostru, Manole, Manole, ori poeziile matale.
Multe am să-ţi spun, bădie Mihai, şi-o să revin curând.
“Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.”
Copilărie Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,
Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
Să văd bondarul gras cum zboară,
Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,
………………………………....
Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus pe cer, la stele,
Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult cum cântă într-un cor
În geamul casei, turturele,
……………………………........
S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,
Şi-n geamul casei părinteşti
Să joc de-a mama şi de-a tata,
Şi-nchisă cartea cu poveşti
Să nu o simt o clipă gata,
Să suflu flori de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi şi mari din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele,
…………………………………
Să nu mă fac vreodată mare,
Rămân fetiţa din oglindă!
Copilăria, dalbă floare,
Cu-al ei parfum să mă cuprindă!
(Autor - Lidia Batali)
”Let the children have a world
Where there is no pain or sorrow
Where they all can live tomorrow
And they share a brighter day”
Aș fi vrut, ca la această ediție a Poveștii parfumate ce are ca temă săptămâna aceastaParfumurile copilăriei, să mă înscriu cu o postare în care să pot vorbi despre copilăria mea, copilărie atât de fericită… Copilărie fără griji, în care mă bucur de sănătate, de părinți iubitori și de tot ce înseamnă inocență, fericire, joc, zâmbet, viață…
Doar că gândurile mi se învălmășesc în minte sub impresiile trăite joi, în vizita mea la spital, la Iași, când am vizitat-o pe micuța mea prietenă, Alexandra. Secția de Oncologie a Spitalului era plină de copii… Copii ca și mine… Copii care însă nu mai au zâmbet… Pentru că suferința a lăsat urme profunde pe chipurile lor… Trişti, apatici, palizi, cu cearcăne adânci sub ochi şi pete vineții acolo unde acele le-au străpuns venele…
Copii a căror copilărie are alt parfum…. “Parfum” de puncții, perfuzii, analize, citostatice… Și cel mai cumplit… le lipsesc banii necesari tratamentului în străinătate…
Am cunoscut acolo și alți copii care se luptă cu boli cumplite a căror nume mi-e și frică să îl rostesc… Copii care se sting încetul cu încetul… Și care au nevoie de ajutor… Și eu mă simt atât de neputincioasă….
Mi-aș dori ca toți copiii să aibă parte de o copilărie fericită… Și am învățat că fericirea înseamnă… sănătate… Doar atât!... Dacă ai sănătate, te poți considera fericit!... VĂ DORESC TUTUROR... MULTĂ SĂNĂTATE!...
Ieri după-amiază, împreună cu sora mea, Miriam, și cu părinții mei, am plecat spre Iași pentru a o vizita pe micuța mea prietenă, Alexandra Groza, care se află din nou la spital pentru o nouă cură de citostatice...
Sigur s-a bucurat să ne vadă, deși chipul ei brăzdat de suferință nu a lăsat să se citească pe el prea mult bucuria... Majoritatea timpului a fost moleșită și apatică...
Mânuțele-i mici erau pline de vânătăi... Venele ei fragile au cedat de multe ori în fața tratamentului dur... și a tot fost înțepată din nou și din nou... Acum, medicamentele se scurg prin vena din picioruș, singura ce îi mai rămăsese neînțepată...
Medicamentele au multe efecte secundare... Deja i-a apărut o alergie pe corp, este puțin umflată... Se luptă cu stări de vomă, indispoziții și dureri... Dureri prea mari pentru trupușorul ei fragil...
Am plecat întristată de la spital... Am văzut prea multă suferință acolo...
Am cunoscut încă un copil bolnav de leucemie, Andrei, de 14 ani, coleg de cameră cu Alexandra.
Și toate saloanele erau pline cu copii... Copii bolnavi de cancer...
Cu aceeași emoție și bucurie pe care le-am trăit la fiecare premiere la școală, vă fac cunoscut faptul că blogul meu a fost premiat cu Premiul Most Wanted Blog, „datorită pasiunii, imaginației, talentului, originalității și creativității dumneavoastră, dar mai ales datorită valorii morale și educative pe care pagina dumneavoastră o promovează în blogosfera românească!” Cuvinte muuult prea frumoase și muuult prea mari pentru mine… Sper să fiu la înălțimea așteptărilor… Orice premiu mă obligă… să fiu și mai bună!... Mulțumesc din suflet acelui autor MWB care m-a recomandat!... Mulțumesc Most Wanted Blog pentru premiu!
Sursă foto
Nu cu multă vreme în urmă am citit o carte care m-a fascinat… Este vorba despre Cititorul din peșteră scrisă de Rui Zink.
Eroul poveștii este un băiat de 15 ani ai cărui părinți au divorțat, el fiind nevoit să trăiască din furat.
Într-o zi, fugind de niște polițiști, acesta s-a aruncat în mare ajungând apoi pe vasul unor pirați unde s-a ascuns într-un colț plin de cărți despre care a aflat mai târziu că erau momeală pentru a-l prinde pe Anibalector, un monstru uriaș care îşi petrecea viaţa citind cărţile de pe corăbiile aruncate de mare pe insula sa.
Căpitanul vasului se ghida după o hartă pe care a scăpat-o într-o zi peste bord. Băiatul s-a aruncat după hartă „salvându-le” piraților planurile de călătorie, aceștia acceptându-l și îndrăgindu-l chiar.
După câteva zile, băiatul a fost învăluit de un abur, trezindu-se lângă monstrul Anibalector alături de multe schelete… Tot ce trebuia să facă era să citească pentru a nu fi mâncat de monstru. Astfel că citea multe cărți pe timpul zilei, iar seara le comenta împreună cu Anibalector, ținându-i astfel companie. Băiatul a prins astfel drag de cărți…
După o vreme pirații l-au salvat pe băiat. Acesta însă nu a rezistat fără Anibalector. Băiatul a fost blestemat să fie scriitor pe viață. A învățat însă de la Anibalector multe lucruri, ca de exemplu:
,,Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai să te zgâieşti la un perete vorbitor!” și că
,,cititorul trebuie să ştie să încerce a vorbi limba cărţii. A vorbi limba cărţii şi a se abandona în voia melodiei ei, a se lăsa dus de curent, în loc să-şi risipească forţele vâslind contra mareei”, iar
„Viaţa nu înseamnă să şezi pe canapea şi să dai din degete aşteptând să apară pe ecran ceva să te scoată din toropeală. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.”
Cartea este adresată celor care nu citesc. Cititorilor cărții autorul li se adresează astfel:
”Ocazional, am… cum să spun… miraje. Îmi plimb ochii peste feţele din jur, feţele voastre şi, ici şi colo, mi se pare că văd un Anibalector. În miniatură, bineînţeles, sau latent.”
Deoarece mâine buna mea prietenă, Alexandra Groza, va pleca din nou pentru multă vreme la spital, am petrecut cu ea și cu sora mea, Miriam, o zi grozavă în care ne-am distrat, ne-am jucat diverse jocuri, am pictat, am creat parfumuri...
ALEXANDRA, CURAJ! TOTUL VA FI BINE CURÂND! TE IUBESC!
ÎMI DORESC SĂ NE ÎNTÂLNIM SĂNĂTOȘI
MULTE ZILE DE MIERCURI!
Mai multe despre Miercurea fără cuvinte, aflați la
Privesc spre anul ce a trecut plină de recunoștință și mulțumire… A fost un an în care Cel de Sus m-a ocrotit cu brațele Sale pline de dragoste… Nu pot decât să-I mulțumesc pentru tot…
Iar spre noul an, spre necunoscut, mă îndrept plină de încredere și speranță… Și cu dorințe… Să fiu mai bună, mai iertătoare, mai înțelegătoare, mai răbdătoare, mai aproape de Cer…
Inima mea mai are o dorință intensă… ca Alexandra, micuța mea prietenă, să se facă bine curând… Sper din tot sufletul să se strângă banii necesari tratamentului și totul să decurgă bine… Sper într-o minune!
Vă doresc să aveți parte și voi în noul an de cât mai multe victorii și împliniri… pe toate planurile!…
Pentru că Moșul mi-a lăsat un cadou frumos și pentru micuța mea pietenă, Alexandra, ieri, împreună cu mami și cu verișoarele mele din Austria am fost în vizită la ea…
Și ce mare bucurie i-am făcut Alexandrei!... Ne-am jucat împreună, am confecționat ornamente, am construit puzzle, ne-am jucat cu balonul, i-am citit o carte în care ea, Alexandra, era personajul principal al poveștii...
Mi-a plăcut mult să îmi petrec timpul cu ea…
Alexandra este acasă doar pentru câteva zile de pauză între tratamente… Din cauza citostaticelor are gurița plină de afte care o dor foarte tare și nu poate nici să mănânce, nici să bea nimic...
M-am bucurat mult că am reușit să-i aduc zâmbetul pe chipul crispat de suferință… Chiar dacă doar pentru scurt timp…
M-am întors acasă împlinită sufletește…
Astăzi voi merge din nou la ea… Sper din tot sufletul să se simtă bine și să petrecem un timp frumos împreună…
O iubesc mult pe Alexandra și îmi doresc din suflet să se facă sănătoasă curând…
Din slava Ta cerească Te coboară,
Spre Bethleemul sufletului meu
Și-n staulul smereniei, Fecioară,
Intrând, să naști pe unul Dumnezeu.
Să-L înfășori în cântece de slavă,
Ca-n scutece subțiri de bumbăcel;
Și ca-ntr-o iesle plină de otavă,
În pacea Duhului să-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din altă zare,
Călăuziți de focul alb de stea,
S-aducă nou prinos de închinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.
Ci eu voi pune-n mana lor bătrână
Tot aurul cuvântului isteț;
Voi făuri din versul meu, Stăpână,
În jarul gândului comori de preț.
Căldura rugăciunilor de seară
Va-nfierbânta cădelnițele reci:
Tămâia magilor va arde iară,
Cu fum de proslăvire până-n veci.
Și ca să fie plină dăruirea,
Voi presăra în visteria lor,
Cu boabele de smirnă grea, iubirea,
Cea fără de prihană și cu dor.
Știu că nu-s vrednică, Fecioară,
Să-ți fiu în noapte acoperământ;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,
Să naști în duhul meu pe unul Sfânt.
Las la portița inimii dumneavoastră și un colind sfânt...
Ador mirosul iernii, miros de zăpadă… Din păcate, anul acesta iarna se lasă încă așteptată…
Ca în fiecare an, aștept cu emoție și nerăbdare Crăciunul… E Sărbătoarea sufletului meu, suflet dalb de copil ce așteaptă an de an ca îngerii să-l colinde… Așteaptă Steaua să răsară spre a-i călăuzi drumul precum odinioară magilor…
Bradul cel verde mirosind a munte așteaptă să fie împodobit cu lumini, beteală și globuri…. Îmi voi înmiresma și sufletul cu iertare, iubire, speranță… Apoi, mă voi închina cu sfială în fața ieslei sfinte precum păstorii…
Mireasma divină îmi va învălui ființa… Iar eu voi fi iesle… ieslea Lui…
O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.
A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu, al şefului de trib indian, la intrare.
A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.
În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.
„Ce anume doreşti?” a întrebat farmacistul pe un ton iritat. „Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani”- a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.
„De fapt doresc să vorbesc cu Dvs. despre fratele meu”- a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. „Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.”
„Poftim?” – a întrebat farmacistul.
„Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?
„Noi nu vindem miracole, fetiţo! Îmi pare rău nu te pot ajuta” a spus farmacistul, înmuiat un pic.
„Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.”
Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o: „De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?”
„Nu ştiu” – a spus fetiţa. „Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.”
„Câţi bani ai?”- a întrebat bărbatul.
„Un dolar şi 11 cenţi” a răspuns încet. „Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi”.
„Ce coincidenţă!” – a zâmbit bărbatul. „Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţi”
A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mănuşa ei şi a spus: „Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-l văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.”
Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.
„ Acea operaţie a fost un adevărat miracol”- a şoptit mama. „Mă întreb cât o fi costat?”
Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…un dolar şi 11 cenţi… plus credinţa unui mic copil.
Sâmbătă seară am vizitat-o pe Alexandra Groza, micuța mea prietenă. Am fost împreună cu mama și cu Miriam, sora mea… Urma ca luni, 28 noiembrie, să plece spre Timișoara unde va sta pentru multă, multă vreme...
Nu am crezut că va fi atât de emoționantă întâlnirea cu ea…
I-am cumpărat o mulțime de cadouri: cărți, jocuri, dulciuri care în mod normal ar bucura orice copil…. Am căutat pe chipul ei minute în șir un zâmbet… Dar nu, nu a zâmbit… deloc... Zâmbetul Alexandrei a murit… Buzele ei uscate și crăpate nu au reușit să schițeze zâmbetul mult așteptat… am auzit doar șoaptele pline de durere ale sufletului ei plin de suferință…
În ochișorii ei inocenți, am citit o tristețe desăvârșită, adânc înrădăcinată în inimioara ei mică... Farmecul copilăriei ei s-a pierdut… Poate doar pentru moment… Așa sper și mă rog în fiecare zi…
Alexandra are nevoie doar de un strop de sănătate pe care i-l putem picura noi toți, împreună… Fiecare dintre noi - o picătură… Singuri nu putem face mare lucru, dar împreună putem deveni un ocean…
Nu am mai scris de ceva vreme pe blog... E o perioadă destul de solicitantă la școală... Încep tezele și pregătirile pentru concursuri... Deja sunt obosită... Nu mă plâng însă... Bine că sunt sănătoasă! Vor trece toate!...
Gândul mi-e mereu la micuța mea prietenă, Alexandra. Orice problemă aș avea, comparând-o cu suferința ei, e nimic... Cunoscând-o pe Alexandra, am învățat ce e mai important în viață și care sunt adevăratele probleme. Poate mă mai "plângeam" că nu-mi stă părul bine sau că nu e ondulat așa cum aș vrea... Ce bine că am păr!... Alexandra nu mai are deloc păr... S-a săturat de purtat de aproape două luni doar pijamale... S-a săturat și de albul din spital...
ALEXANDRA VREA DIN NOU CULORI ÎN VIAȚA EI!
Ce mult mi-aș dori să-i pot alina suferința!...
Sper din tot sufletul să se strângă banii necesari tratamentului ei!...
Împreună cu colegii mei am început să strângem și noi bani pentru Alexandra....
Cu cât suntem mai mulți, cu atât șansele ei sunt mai mari!
Tema acestei săptămâni a Poveștii parfumate a fost Parfumul ceaiului preferat…
Din păcate, nu îmi prea place ceaiul… Îmi amintește de desele răceli, viroze, laringite ce le-am îndurat în viața asta – nu prea lungă, e adevărat… Bineînțeles, trebuia să beau muuult ceai... Neapărat!... Dacă voiam să mă fac bine… S-a străduit mama mea cât a putut să diversifice aromele ceaiurilor: mentă, cimbrișor, busuioc, salvie, patlagină, mușețel, măceșe, tei și așa mai departe… A îmbunătățit gustul ceaiurilor cu lămâie și miere de albine… Nu a avut însă deloc succes… Am băut întotdeauna ceaiurile doar fiindcă trebuia…
Și parcă nu ar fi fost de-ajuns… trebuia să mai fac și inhalații cu diverse miresme… plăcute de altfel… Dar să stai sub cearșaf deasupra oalei cu ceai fierbinte, credeți-mă, nu era deloc plăcut… Mă treceau toate transpirațiile, iar răbdarea era întinsă la maxim… După ceva vreme, a cumpărat tatăl meu aparat pentru inhalații și a fost ceva mai comod…
M-am însănătoșit, de fiecare dată… Nu știu însă cât datorită ceaiurilor… sigur mi-au ajutat și ele…
Probabil că nu voi bea niciodată ceai de plăcere… Vă anunț dacă sau când va avea loc vreo schimbare în privința ceaiurilor… :)
Mai jos… cântecul unui ceainic și un videoclip de la o petrecere cu ceai din Alice în Țara Minunilor...
