Stelele îmi sunt prietene...

        Cartea “Micul prinț” scrisă de Antoine Saint de Exupery am citit-o acum vreo 2 ani și ceva…  aveam vreo 8 ani și mi s-a părut greoaie, nu am înțeles prea multe. Răsfoind-o acum  și amintindu-mi povestea, m-au mișcat multe fragmente. Astăzi am citit pe blogul doamnei Adriana postarea despre cei plecati la stele și am ascultat melodia “Micul prinț”, astfel că am vrut să recitesc fragmentul respectiv. Am găsit cartea pe internet aici. Redau acel fragment mișcător :

“ Din nou mi-a dat fiori de gheață simțământul că avea să se întâmple ceva de neînlăturat..

Și-am înțeles atunci că niciodată n-aș putea să mă împac cu gândul că n-am să-l mai aud râzând. Pentru mine, râsul lui era ca o fântână în pustiu.

- Puișor, mai vreau să te aud râzând ...

Dar el mi-a spus:

- La noapte e un an. Steaua mea se va afla atunci chiar deasupra locului unde-am căzut anul 

trecut ...

- Nu-i așa, puișor, că nu-i decât un vis urât povestea ta cu șarpele și cu întâlnirea și cu steaua..

El însă n-a răspuns la întrebare, ci mi-a spus:

- Lucrul cel mai prețios rămâne nevăzut ...

- Desigur ...

- La fel e și cu floarea. Dacă te-ai îndrăgostit de-o floare care se găsește pe o stea, ți-i drag, noaptea, să te uiți pe cer. Toate stelele sunt înflorite.

- Desigur ...

- Le fel e și cu apa. Apa din care mi-ai dat tu să beau era asemeni unei melodii, datorită scripetelui și funiei ... ți-aduci aminte ...era bună.

- Desigur ...

- Te vei uita la stele, noaptea. La mine-acasă e prea mic, ca să-ți arăt unde se află steaua mea. E mai bine așa. Pentru tine, oricare dintre stele va fi steaua mea. Așa încât te vei uita cu drag la toate stelele. Toate vor fi prietene cu tine. Și apoi, aș vrea să-ți fac un dar ...

Din nou a râs.

- Ah! Puișor, puișor, îmi place când aud râsul acesta!

- Chiar el va fi darul meu ... va fi așa cum e cu apa ...

- Ce vrei să spui?

- Stelele nu sunt la fel pentru toți oamenii. Pentru unii, cei care călătoresc, stelele sunt călăuze. Pentru alții, sunt numai niște luminițe. Savanții văd în ele doar probleme. Pentru businessmanul meu, erau bucăți de aur. Însă toate stelele acestea nu au grai ... Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul ...

- Ce vrei să spui?

- Noaptea, când te vei uita pe cer, fiindcă eu voi locui pe una dintre ele, fiindcă pe una dintre ele eu voi râde, atunci va fi pentru tine ca și când ar râde toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care știu să râdă!

Și-a râs din nou.

- Iar după ce-ți va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Îți va fi dor să râdem împreună. Și vei deschide uneori fereastra, așa, numai de drag ... Iar prietenii tăi se vor mira, văzându-te că râzi de câte ori te uiți la cer. Atunci, tu le vei spune: "Da, întotdeauna stelele mă fac să râd!" Iar ei te vor crede nebun. Va însemna că ți-am jucat un renghi grozav ...

Și-a râs din nou.

- Va fi întocmai ca și când, în loc de stele, ți-aș fi dăruit o sumedenie de clopoței ce știu să râdă ...

Și-a râs din nou. Pe urmă iarăși se făcu serios:

- La noapte ... știi ... tu să nu vii.

- N-am să mă despart de tine.

- Ți se va părea că sufăr ... nițel se va părea că mor. Așa se-ntâmplă. Nu veni să vezi, nu merită ...”