vineri, 22 aprilie 2011

În săptămâna asta, Doamne...

Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale,
fă să-Ţi suferim alături când Tu sui a Crucii cale,
să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare,
să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură,
să răbdăm aceeaşi hulă şi batjocură, şi ură,
să plătim cu-aceleaşi lacrimi şi cu-acelaşi sânge toate,
să simţi şi Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate.


Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce,
măcar partea mea de vină să-Ţi ajut să mi-o poţi duce,
măcar sarcina mea, Doamne, să m-apese şi pe mine,
e de-ajuns câţi ani din viaţă Ţi-am făcut şi eu ruşine.

Sus pe Golgota, Iisuse, când pe Cruce-au să Te-ntindă,
fă şi firea mea cea veche răstignirea s-o cuprindă
şi, privindu-Ţi agonia, s-o văd şi pe ea cum moare,
Tu să Te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare.

Iar în clipa Învierii, piatra când se dă-ntr-o parte,
să se vadă că din groapă ai ieşit Tu Fără Moarte,
sfintele mironosiţe şi-ai Tăi ucenici să vadă
şi-ale mele semne-alături, şi-nvierea mea s-o creadă.

Atunci ştiu că şi-n a Doua Fericită Înviere
aş veni şi eu cu Tine în Mărire şi-n Putere,
– căci, dac-am răbdat alături, în batjocuri şi-n ruşine,
vom fi-alături şi-n Mărire, să împărăţim cu Tine.

                                                                                          Traian Dorz

4 gânduri...:

corina spunea...

O poezie de suflet a fr.Traian Dorz.
Mie imi place foerte mult poeziile lui.
Sa ai o zi binecuvantata!

Sara spunea...

Mulțumesc! Și dumneavoastră vă doresc o zi cu mult spor!
Paște fericit!

Moisa Sebastian spunea...

Frumoasa aceasta poezie!Sara,iti doresc sa ai parte de multe bucurii si zambete!Paste Fericit!

Sara spunea...

Mulțumesc! Asemenea!

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...