Triste amintiri (3)

Iunie 2010

Nici nu știam cum să ajutăm oamenii aceștia necăjiți… Aveau nevoie de haine și de multe alte lucruri, însă ne-a venit și ideea de a împărți hrană caldă sinistraților… Nu aveau la ce găti și nici cu ce prepara hrana…

 La cantina de la fundația pe care  o conduce mama, am preparat zilnic sute de porții de mâncare. Ne-am petrecut zilele următoare împărțind mâncare caldă oamenilor din zonele inundate. 

Treaba mergea ca pe roate. Însă mereu când o făceam, mă întristam. Vedeam atât de multă suferință!... Oamenii erau harnici, munceau, dar aveau nevoie și de ajutorul cuiva. Mulți alți oameni cu suflet au sărit în ajutorul celor nevoiași.

          Mă gândeam din ce în ce mai mult la copiii care au rămas fără nimic. Lucrul acesta mă îngrozea. Din când în când îmi întorceam privirea spre păpușile și jucăriile mele frumos așezate pe rafturi. Îmi aminteam de fetița pe care o văzusem ținându-și păpușa în brațe. Mă uitam la cărțile din biblioteca mea și îmi aminteam cărțile pline de nămol aruncate în drum...
          Simțeam că ceea ce  fac nu e de ajuns. Voiam să fac ceva special pentru copiii aceștia… 

( va urma )

Triste amintiri (2)

29 iunie 2010

M-am trezit devreme. L-am întrebat pe tatăl meu dacă putem merge și noi cu el să vedem dezastrul produs de ape.

Ceea ce am văzut, nu voi uita niciodată!... Străzi pline de mâl și animale moarte, dărâmături printre care se deslușeau lucruri înnămolite care nu mai foloseau nimănui...

 

Toate erau parcă rupte dintr-un film de groază! Gunoaiele furioase au invadat grădinile, curțile și livezile culcând la pământ garduri, case, pomi, culturi... Și printre gunoaie, dominați de un miros înțepător, murdari, flămânzi și disperați... oamenii...  Lor le-a rămas doar viața și erau recunoscători pentru asta... Alții însă nu au avut acest noroc, sufletele lor înecându-se în apele dezlănțuite.

Printre dărâmăturile unei case, o fetiță mică, speriată ținea în brațe o păpușă a cărei frumusețe se pierduse în nămol. Reușise să-și salveze păpușa preferată. O mângâia, iar din când în când își întorcea privirea tristă spre grămada de moloz ce a fost cândva casa ei. 

 Am fost atât de marcată încât am uitat parcă și să respir pentru câteva secunde. Mă uitam cu milă la fetița aceea neajutorată. Doream să-i dau o mână de ajutor. Cu siguranță erau și mulți alți copii ce aveau nevoie de mâncare, apă, haine, jucării…         

 Peste orașul nostru, apa a adus odată cu ea tristețe, lacrimi și disperare. Oamenii pierduseră agoniseala lor de o viață. Nu mai aveau nimic din ceea ce avuseseră înainte. Rămași fără acoperiș deasupra capului, fără mâncare și apă de băut, încercau să-și recupereze din nămol măcar câteva din lucrurile pe care le aveau înainte.

Ajunsă în cameră, m-am așezat pe pat, obosită. Nu puteam înțelege cum pârâul Buhai pe care în mod normal îl treci cu pasul a putut produce atâta tragedie. Poate că natura s-a răzbunat… Oamenii aruncă atâtea deșeuri și provoacă atâta suferință naturii!...

( va urma )            

Triste amintiri (1)

          28 iunie… Plouă…  De altfel, iubesc ploaia, ploaia aceea binefăcătoare care aduce atâta înviorare peste natură și peste noi…  Din păcate, din cauza poluării mari, a defrișărilor masive, în ultimii ani ploaia aduce cu ea și pagube imense…

          Astăzi se împlinește un an de la inundațiile din 28-29 iunie 2010 care s-au abătut asupra micuțului nostru orășel. Atâta nenorocire a rămas în urma ploilor!… Atâția oameni fără case, atâția copii fără cămine!… Orașul meu arată ALTFEL de atunci… Și oamenii parcă sunt ALTFEL…

          În câteva postări voi încerca să descriu ceea ce am trăit eu în acele zile cumplite așa cum am descris pe atunci și în câteva capitole din cartea mea  Suflet de creion…

28 iunie 2010

          Afară ploua cu găleata. Cerul își înnegurase privirea. Soarele, prizonier în dosul draperiilor de nori grei și amenințători, încerca în zadar să se elibereze. Norii duceau parcă o luptă producând tunete. Fulgerul, rana cerului, scruta văzduhul. El despletea ploilor încet sforile.

Priveam cu atenție la cearta izbucnită pe cer întrebându-mă de ce plâng norii așa de mult, deja de două săptămâni.

       Noaptea s-a lăsat peste micuțul meu orășel împrăștiind fum negru. Am coborât să le spun “noapte bună” părinților. Însă cum am ajuns jos, lumina s-a întrerupt. Speriată, am aprins o lumânare. Priveam cum aceasta își ridica capul galben, maiestuoasă. Am tresărit însă când telefonul tatălui meu a sunat. Era sora lui. A apucat să ne spună în grabă, înainte de a pleca spre mătușa mea, că zona unde stătea ea fusese inundată de pârâul Buhai. Și-a luat în grabă haina, a urcat în mașină și a plecat. Eram confuză… Mama a încercat cu disperare să îl sune pe tati pentru a afla mai multe amănunte. Liniile telefonice nu funcționau însă. După mai multe încercări a reușit să vorbească cu el. A aflat că pârâul Buhai ieșise din matcă și inundase aproape jumătate de oraș. Eu și sora mea, Miriam, îl așteptam pe tatăl nostru îngrijorate. Am fi dorit să ajutăm și noi, dar cum?... Era o noapte de coșmar. Afară tuna, fulgera și ploua mult.

         Într-un târziu s-a întors și tata. Hainele îi erau ude, iar mașina i s-a stricat deoarece i-a intrat apă la motor.

        Ne-a povestit câtă durere și spaimă a văzut pe străzile orașului… Oamenii fugeau plângând cu copiii în brațe și cu ce au mai apucat să ia din case. Și apa tot creștea…

       

      

            Oare cum s-a putut întâmpla așa ceva? M-am așezat în pat alături de sora mea. Am adormit într-un sfârșit cu gândul la cum am putea să ajutăm și noi oamenii atât de greu încercați. Somnul a fost scurt și agitat.

( continuarea într-o altă postare)

Rețetă pentru o vacanță fericită

Reţetă  de  vacanţă

Am  citit  într-o  carte  odată

o  reţetă  ciudată

nu, nu e vorba nici pe departe                                 

de vreun fel de bucate

deosebite – din Italia, Franţa

de  ingrediente excelente.                                       

Reţeta ne sfătuieşte                                                                                                                

cum se prepară...vacanţa...                                                                                                         

Cu toate că  reţeta  nu-i  nouă,
v-o  spun
poate  vă  prinde bine şi vouă...                                                                                      

Se iau  trei  luni  de  vară                                        

(la oraş sau la ţară)                                                                                                                     

în ele, se toarnă din belşug                                      

căldură şi soare,                                                       

se adaugă o săptămână de munte,                                                                                              

şapte  zile  de  mare,                                                

niţică pădure  cu  mure...                                                                                                            

Pentru-a obţine  adevărata  savoare                                                                                           

De  vacanţă  mare,                                                                                                                      

Vom  folosi  cât  mai  multe  mure,                                                                                            

caise, prune şi pere,                                                                                                                      

struguri  mustoşi,

harbuji şi zemoşi...                                                                                                                      

Vacanţa va fi extraordinară                                                                                                       

dacă  veţi  accepta                                                                                                                     

 o  listă  suplimentară                                                                                                                 

de  ingrediente excelente:

stadion, minge, bicicletă,

undiţă, luntre, lunetă                                               

zmeu de hârtie,                                                        

paraşută de păpădie

zbor zigzagat                                                           

de  flutur colorat,                                                    

mieluţ cumincior,                                                   

ieduţ zburdător                                                                                                                          

şi...ce-a mai rămas?                                                  

o zgârâietură pe nas,                                  

nişte  băşici  de  urzici,                                            

un ac de albină                                                        

de  prin  grădină-                                                     

fiecare                                                                      

alege  ce-i place  mai  tare,                                      

vorba  cunoscută:                                                    

gusturile  nu  se  discută...                                       

Dar în  primul-primul-primul  rând,

pici  voinici,

veţi  face   cât  mai  multe

vizite  la  bunici-

ei, anul  întreg, dragii mei,

visează  glasuri  cristaline

de  nepoţei – clopoţei...

Aţi  observat ? În  iunie?

În  augustul cel august ?

Vacanţa, fără bibliotecă ,

nu are nici un gust-

Harap Alb , la  vitejii  ne-ntrecut,

Voinicul  cel  cu  cartea  în  mână  născut

Tom Sowyer , Alice, Paganel , Robinson

Se vor pune la unison

ca nişte vrăjitori de  performanţă,

Vor  preface  într-o  Ţară  a  Minunilor

Fiecare  zi  de  vacanţă...

Dacă, în  fine, acestea  toate

Vor fi  bine  cântărite, bine  dozate

veţi  avea, negreşit ,

după  cum  v-aţi  dorit,

o  vacanţă  cu  gust

desăvârşit...

VACANȚĂ PLĂCUTĂ TUTUROR!

Sursa - internet

Copilărie frumoasă

Cât ţine o copilărie frumoasă?
 Elia David

O copilărie frumoasă
ţine cât stelele, mărunţelele,
mişună, cereşte, prin casă

Cât în povestea vieţii tale
există părinţi şi prieteni adevăraţi,
care nu pot îndura să o vadă
pe Cenuşăreasa cu rochia ponosită,
ori pe Albă ca Zăpada
cu ochii înlăcrimaţi

O copilărie frumoasă
ţine, cu aproximaţie, cam o veşnicie,
dacă ai grijă să îi faci,
când mai pierde câte un dinte,
o bucurie

Dar, cel mai mult, copila mea,
ţine atunci când nu trăieşti
în suflet cu dorinţa, ori doar cu teama

că o să creşti...

Sursă poezie 

Amintiri...

Photo slideshow customized with Smilebox

Premierea

             Un alt moment emoționant, premierea... Am primit o mulțime de premii, diplome, medalii de la concursurile la care am participat și în acest an școlar. Doamna ne-a "răsplătit" pe mine și pe buna mea colegă și prietenă, Medeea, cu un trofeu și cu o diplomă de excelență. Iar din partea școlii am primit de asemenea diplomă de excelență pentru frumoasele rezultate ce le-am obtinut... M-am bucurat mult, a fost încununarea muncii mele...

Serbare sfârșit de clasa a-IV-a...

          Serbarea a început cu un moment de dans și o scenetă "Noul director al școlii", eu interpretând rolul unuia dintre profesori. A ieșit grozav de frumos!

           Am trecut apoi la lucruri mai serioase... "Rămas bun, frumoasa mea copilărie". Ne-am luat rămas bun și de la doamna învățătoare citindu-i fiecare gândurile ce i le-am scris. I-am pregătit apoi și noi o serbare-surpriză care a emoționat-o. Doamna ne-a făcut o "invitație la amintiri" și am vizionat câteva filmulețe foarte frumos realizate cu activitățile din cei patru ani de școală. Ne-a cuprins pe toți, copii și părinți, nostalgia, emoțiile, lacrimile...

            Am avut șansa să am o învățătoare specială - a fost mama mea de la școală. Îi mulțumesc pentru fiecare lecție școlară și de viață ce
m-a învățat și pentru că a făcut ca fiecare zi petrecută la școală să fie unică și de neuitat.      

Prea multe emoții pentru o zi...

         Ieri am avut o zi plină de emoții… Nu prea mi-a plăcut că a  trebuit să îmi petrec ziua de naștere în aceeași zi cu serbarea de sfârșit de clasa a-IV-a… Prea multe emoții pentru o zi… emoții ce m-au copleșit pe deplin. Nu am reușit nici măcar să-mi citesc printre lacrimi toate gândurile ce le-am scris cu atâta drag pentru doamna învățătoare…  Am plâns toți, ne-am descărcat…și apoi am reușit și să ne distrăm… A fost foarte frumoasă petrecerea!

          Câteva poze de ieri...

           

Un sfârșit ... și un început...

        De ceva vreme mă copleșesc tot felul de sentimente… Mai sunt doar câteva zile până la sfârșitul clasei a-IV-a. Mă voi despărți de draga mea doamnă, cea care mi-a fost mereu alături și m-a îndrumat...

        Ea m-a ajutat să dau culoare gândurilor mele și mi-a dat curaj să-mi iau avânt spre înalt… tot mai înalt. M-a învățat să cuprind cerul în mâini și să călătoresc pe norii pufoși. M-a învățat să mă bucur de orice fir de iarbă, de orice floare… Am învățat de la ea să iubesc natura, frumosul…

        Voi simți mereu palmele ei fine atingându-mi ușor umerii în semn de apreciere… 

        Nu găsesc cuvinte să-mi exprim recunoștința, dar știu că ea îmi înțelege gândul și simte dragostea ce i-o port…

        VĂ MULȚUMESC, DRAGA MEA DOAMNĂ!

O porție de sănătate

       Weekendul trecut am fost împreună cu colegii mei, cu doamna învățătoare, cu sora mea Miriam și cu părinții mei în excursie la Alpina Blazna. Am luat cu noi multă voie bună, astfel că am avut parte de tot ce se poate mai frumos… joacă, distracție, piscină, dans, drumeție…  Vremea a fost nemaipomenită… Ne-am bucurat de frumusețile muntelui, am inspirat adânc în piept aer curat și am servit o porție de sănătate.

        A fost distracție maximă… Va rămâne de neuitat această excursie de sfârșit de clasa a IVa… 

      

La mulți ani, suflet de copil!

    

      Nu știu încă ce vreau să mă fac când voi fi mare, un lucru știu însă – vreau să rămân mereu copil în suflet!

       La mulți ani, suflet al meu de copil!

       La mulți ani, vouă, dragi prieteni, care ați rămas copii în suflet!

„Ştii tu ce înseamnă să fii copil?Înseamnă să crezi în                 dragoste, să crezi în frumuseţe, să crezi în credinţă... Înseamnă să fii atât de mic încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în caleşti şi şoriceii în telegari, josnicia în nobleţe şi nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână naşă în sufletul lui.”  Francis Thompson