Nu pleca, Copilărie!

       Când creștem, unde rămâne Copilăria?

Copilăria rămâne
unde se simte mai bine,
unde e liberă să creadă, să se joace,
să iubească mult,
pe oricine...

Ştii tu,
unde se adună licuricii,
să pună la cale
un plan iscusit pentru luminarea
potecuţelor inimii tale

Unde spiriduşii din poveşti
se îngrămădesc să culeagă idei,
pentru cum să-l crească mai departe
pe copilul iscoditor
pitulat printre ei

Unde florile ţes, din culori înrourate,
perdele,
la fereastra ochilor înălţându-se,
tot mai mult,
către stele

O copilărie
nu supravieţuieşte într-o cutie,
printre nostalgii - poze vechi, flori presate,
ci acolo unde există,
şi vor exista întotdeauna,
suflete frumoase, vesele şi foarte
curate

Autor - Elia David

 1 Iunie, Ziua Copilului... 

          Sunt încă un copil... Un copil ce-și trăiește copilăria fericită la cote maxime... Nici măcar nu-mi trebuie mult să fiu fericită... Mă bucură până și o mică buburuză... Tresar când simt zborul și fâlfâitul magic al aripilor unui fluture. Pentru că... "totul se vede ALTFEL de la înălțimea copilăriei..."

De la înălţimea copilăriei
toate poveştile se văd adevărate
Întinzi braţele
şi poţi zbura
închizi ochii
şi te faci nevăzut
rosteşti un cuvânt minunat
şi nemairostit
şi iată cum roiesc în jurul
frunţii şi-al tâmplelor tale
o puzderie de fluturi
sau mai ştii
nişte plante fără nume
care abia şi-au descoperit soarele
Câtă învălmăşeală
şi cât spaţiu inundat de lumină
în toate poveştile bătrânilor înţelepţi
dacă izbuteşti să te ridici
deasupra oricărui resentiment
ascultându-le şi privindu-le
de la înălţimea copilăriei.

Autor - George Țărnea

Mi-aș dori ca toți copiii să aibă parte de o copilărie fericită!

Lăsaţi copiii...
"Lăsaţi copiii să vie la mine"
Mi-i drag roiul lor de albine
Lăsaţi-i copiii să iubească, să cânte
Codrii de aramă, să-i frământe,
Lăsaţi-i să îmbrăţişeze umbrele line
Să adune noaptea din ape mandarine.
Lăsaţi copiii să plângă, să iubească,
Lăsaţi copiii să albească
Lăsaţi umbra lor avidă
Alte uşi să deschidă.
Lăsaţi copiii să îngenunche,

să pună liniştea la urechi, cercei...
Azi am văzut pe Iisus copil printre ei...

Autor - Virgil Carianopol

        Nu pot ca astăzi să nu mă gândesc și la micuța mea prietenă, Alexandra, de care mă leagă o prietenie îndurerată, din nefericire... Mi-aș dori ca parfumurile copilăriei ei să capete ALTE miresme, să aibă parte de ALTFEL de aniversări, să-și trăiască copilăria ALTFEL... Pentru că și Alexandra, și toți copiii au DREPTUL la o COPILĂRE fără LEUCEMIE!

LA  MULȚI  ANI, SUFLET  AL  MEU  DE  COPIL!

LA  MULȚI  ANI  VĂ  DORESC  VOUĂ, 

OAMENI  MARI  CE  AȚI  RĂMAS  ÎN  SUFLET COPII!

"Dacă păstrați copilăria mereu cu voi, 
nu veți îmbătrâni niciodată!"

 

Sper...

          Săptămâna aceasta am fost copleșită de amintiri triste, postările mele fiind la fel de triste… Nu am putut trece însă cu vederea ceea ce s-a întâmplat acum un an în micuțul nostru orășel, în acel iunie 2010…  Am întâlnit atunci foarte mulți copii ce au rămas fără case: Ioana, Laura, Rita, Liviu, Sebi, Florentina, Alexandru, Roxana, Georgiana, Ana Maria, Alberto, Diana, Cati, Marian, Costel, Iulian, Cosmin, Denisa, Alexandra, Andreea, Andrei, Irina, Patricia, Bianca, Emi, Denis, Valentin, Ana, Mihaela și mulți, mulți alții…

         

          Știu că destinul multora dintre ei s-a schimbat de atunci… Unii dintre ei nici acum nu au casă… Cu unii mă întâlnesc la Centrul de zi de la fundația pe care o conduce mama… Nu îi pot privi în ochi, nu le pot citi tristețea… SPER însă că într-o zi va fi SOARE, ZÂMBET și CULOARE și în viața lor!... MERITĂ!...

  

Triste amintiri (4)

Iulie 2010  

Ce bine ar fi fost să existe un loc în care să se adune copiii pe perioada verii unde să se joace, să învețe lucruri noi!... Astfel ne-a venit ideea deschiderii unei Școli de vară pentru copiii afectați de inundații… Sigur se vor bucura ca în loc de moloz, mizerie, praf și mâl să aibă un loc unde să își poată petrece timpul într-un mod cât mai plăcut…

           Eram fericită că pot face ceva pentru copiii aceia necăjiți pe care îi vedeam zilnic în timp ce împărțeam hrană caldă.

  Împreună cu părinții mei, am pus la punct toate detaliile. Am mers din poartă în poartă și le ofeream copiilor și părinților lor informații despre Școala de Vară.

  Toți au primit vestea cu mare entuziasm. Părinții se bucurau că nu îi vor mai vedea pe copii printre moloz și praf, iar copiii ardeau de nerăbdare să simtă iar bucuria jocului. Uitaseră de atâta necaz și să se joace.

  Ziua următoare, am mers la Școala de Vară pentru a ajuta și eu. Le purtam mânuța copiilor mici să poată desena și mă jucam cu ei. Îi simțeam atât de fericiți!... 

             

            Mama și tatăl meu au chemat voluntari, s-au alăturat și cei de la "Salvați Copiii" și "Unicef" ca să-i îndrume pe copii, să-i învețe, să se joace cu ei. Printre aceștia era  și doamna mea învățătoare care i-a învățat cu multă dragoste pe copii diverse lecții de viață. I-a învățat despre respect, politețe, încredere, prietenie și multe alte lucruri. Au învățat că întotdeauna înainte de masă trebuie să mulțumească lui Dumnezeu pentru mâncarea pe care o primesc, că trebuie să spună “te rog” atunci când vor să obțină un lucru  și “mulțumesc” după ce au primit ceva. Au învățat să se bucure și să zâmbească în orice situație. 

  Fiecare copil își avea tristețea lui. Un copil era trist deoarece rămăsese singurul copil de pe strada pe care locuia. Tuturor copiilor cu care era el prieten li se dărâmaseră casele și locuiau în tabăra de sinistrați, iar el nu mai avea prieteni. S-a bucurat deoarece i-a reîntâlnit și pe ei la Școala de Vară.

        

            Pentru ca totul să decurgă bine părinții mei au apelat la mulți oameni cu suflet mare care  i-au răsfățat pe copii cu multe bunătăți zi de zi. Și tatăl meu i-a vizitat pe copii de multe ori și le-a adus dulciuri și înghețată.

          

           Deoarece copiii au fost cuminți și ascultători și pentru că a avut posibilitatea, mama mea a invitat un circ pentru copii, Lollypop, tocmai din Elveția. Copiii au învățat în zilele ce au urmat să facă diverse acrobații, jonglerii urmând ca la final să prezinte un spectacol în care ei, copiii, aveau să fie artiști de circ.

   

             Am participat și eu împreună cu sora mea, Miriam. Am învățat sârguincioase să lucrăm la trapez.

          Zilele s-au scurs repede. A sosit și ziua spectacolului. După repetiția finală, copiii au fost machiați și îmbrăcați în costumații speciale. Cu emoții, au pășit pe scenă în lumina reflectoarelor și fiecare și-a prezentat numărul. Spectatorii erau părinții, rudele și prietenii micilor artiști de circ. Au fost răsplătiți la sfârșit cu nenumărate aplauze.

Triste amintiri (3)

Iunie 2010

Nici nu știam cum să ajutăm oamenii aceștia necăjiți… Aveau nevoie de haine și de multe alte lucruri, însă ne-a venit și ideea de a împărți hrană caldă sinistraților… Nu aveau la ce găti și nici cu ce prepara hrana…

 La cantina de la fundația pe care  o conduce mama, am preparat zilnic sute de porții de mâncare. Ne-am petrecut zilele următoare împărțind mâncare caldă oamenilor din zonele inundate. 

Treaba mergea ca pe roate. Însă mereu când o făceam, mă întristam. Vedeam atât de multă suferință!... Oamenii erau harnici, munceau, dar aveau nevoie și de ajutorul cuiva. Mulți alți oameni cu suflet au sărit în ajutorul celor nevoiași.

          Mă gândeam din ce în ce mai mult la copiii care au rămas fără nimic. Lucrul acesta mă îngrozea. Din când în când îmi întorceam privirea spre păpușile și jucăriile mele frumos așezate pe rafturi. Îmi aminteam de fetița pe care o văzusem ținându-și păpușa în brațe. Mă uitam la cărțile din biblioteca mea și îmi aminteam cărțile pline de nămol aruncate în drum...
          Simțeam că ceea ce  fac nu e de ajuns. Voiam să fac ceva special pentru copiii aceștia… 

( va urma )