A sosit toamna, și odată cu ea, prima zi de școală. Mirosul de mere coapte, vântul călduț și razele de soare se împletesc într-o cheie de aur deschizând porțile școlii. Zâmbete, priviri entuziasmate și fețe luminoase de copii nerăbdători și curioși… În vibrații armonioase de vânt coboară frunze ruginite. Buchete de trandafir cu suflet sângeriu se adună în brațele copiilor tremurând de emoție în fața școlii.
Nu pot să nu-mi amintesc prima mea zi de școală. Parfum de entuziasm, timiditate, curiozitate și nerăbdare străbate din albumul sufletului meu.
Gândurile îmi zboară la început de drum, când, timidă, am pășit în clasa cu cer senin și păsări călătoare, cu desene rupte din gând de EcoAmic, cu flori, baloane și manuale așezate ordonat pe bănci... Parcă o văd în fața clasei pe doamna mea învățătoare, vrăjindu-ne așa cum numai ea știe s-o facă. Urma să ne fie mamă, mama noastră de la școală. Cu vocea sa caldă, dar convingătoare m-a fascinat mereu. Cu privirea pătrunzătoare m-a provocat să citesc mai mult, să învăț mai mult, să descopăr lucruri noi, să o surprind. Îmi amintesc cu câtă răbdare îmi dirija mâna spre cunoașterea literelor, a cuvintelor… Și cât de frumos am învățat apoi să le împletesc, să dau glas gândurilor mele, să las cuvântul să-mi fie prieten!...
Modestia o caracterizează, nu-i place să fie prea cochetă, dar este de o frumusețe naturală și originală de nedescris. Părul castaniu îi acoperă umerii mlădioși. Ochii ei plini de soare și căldură, m-au vegheat îndeaproape și mi-au inspirat putere și încredere. Ei sunt oglinda sufletului său atât de pur și limpede. În ușoarele încrețituri ale frunții ei, am citit mereu înțelepciunea și străduința de a mă învăța. Am știut din prima clipă că ea îmi va fi a doua ființă dragă, alături de mama, care îmi va da încrederea și curajul de care aveam atâta nevoie la început de drum…
M-a îndrumat mereu să citesc mult și m-a sprijinit să mă mențin pe primele locuri la concursuri. După fiecare competiție la care participam, ea era întotdeauna mulțumită, optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze… Această atitudine mă determina și îndemna să mă depășesc pe mine însumi.
Ea este cea care m-a învățat să cuprind cerul în mâini și să călătoresc pe norii pufoși. M-a învățat cum să adun razele soarelui și să croiesc un voal de lumină din ele, să respir aerul verde al naturii și să simt mângâierea valurilor mării.
Alături de ea am călătorit în timp la ora de istorie. Alături de ea am descoperit tainele geografiei. Alături de ea am privit prin lupă spre cunoașterea misterelor științei.
M-a învățat cum să simt și să trăiesc alături de personajele cărților preferate. M-a învățat ce înseamnă a citi cu pasiune sau a zbura alături de îngeri. Și tot ea este cea care a descoperit în mine talentul de a scrie, cea care m-a determinat să las trăirea inimii mele să se aștearnă pe hârtie.
Sub privirea ei a luat naștere primul personaj, maimuța Kim. Ea a devenit eroina primei mele cărți, care mi-a adus atâta mulțumire în suflet! Și ca să nu uit acest sentiment, am continuat să scriu. Așa s-a născut un alt erou, o altă carte, o nouă împlinire. În drumul de la “Aventurile lui Kim” până la "Suflet de creion", doamna învățătoare mi-a fost alături, m-a încurajat și mi-a dat încredere. Chiar și atunci când îmi semănam “gânduri răvășite” pe blogul meu, așteptam cu mare nerăbdare dimineața următoare pentru a surprinde reacția doamnei învățătoare. Și dacă îmi zâmbea, știam că e mulțumită. Și mulțumirea ei, era bucuria mea…
Cei patru ani s-au risipit în patru zări, iar cutia sufletului meu s-a umplut încet-încet de amintiri neșterse alături de doamna învățătoare și colegii mei.
Ea a privit lumea prin ochii mei de copil: cu bunătate, iubire și înțelegere, înțelepciune, blândețe… Ea mi-a dăruit aripi gândurilor și năzuințelor mele ca să-mi pot lua avânt în lume, în viață… Ea a dat tonul simfoniei vieții mele…
Voi simți mereu palmele sale fine atingându-mi ușor umerii în semn de apreciere și mulțumire. Cu ea orice lecție părea un zbor spre lumină, încă o energie pentru gândire, încă un subiect de povestit…
Aș vrea să-i umplu sufletul ei gingaș cu florile recunoștinței mele și să-i mulțumesc pentru că există și că a fost întotdeauna alături de mine. Ea m-a învățat să simt și să trăiesc, să fiu OM. Nu găsesc cuvinte potrivite să-mi exprim aprecierea, dar știu că ea îmi înțelege gândul și simte dragostea ce i-o port.
Cei patru ani petrecuți cu doamna mea, s-au despărțit deja în silabe... Din acest an, doamna mea învățătoare va fi doamnă pentru alți copii, va fi izvor de cunoaștere pentru ei așa cum a fost și pentru mine. Ea a fost cea care m-a învățat să curg frumos, iar eu va trebui să învăț cum să mă vărs în mâinile Timpului…
Voi păstra mereu în suflet parfumul primilor ani de școală, parfum de amintiri…
Au mai scris pe această temă la "Poveste parfumată" :
- doamna Mirela Pete
- doamna Gina
- Rokssana
- Dictatura justiției
- Innerspace
- Gabi
- doamna Carmen
- Daurel
- Lolita
- Vania
- Tudor Enea
- doamna Mirela Pete
- doamna Gina
- Rokssana
- Dictatura justiției
- Innerspace
- Gabi
- doamna Carmen
- Daurel
- Lolita
- Vania
- Tudor Enea
35 gânduri...:
"Ea a fost cea care m-a învățat să curg frumos, iar de acum va trebui să învăț cum să mă vărs în mâinile Timpului…"
Îţi doresc să fii undă lină şi limpede, cu fiecare îmbrăţişare de tărm mai statornică, mai tenace, mai recunoscătoare.
Domnul să te aibă în iubire mereu, copil cu suflet frumos!
Draga mea , ai reusit si de data asta sa imi smulgi o lacrima la amintirea primei zile de scoala. Desi a fost cu foarte, mult timp in urma nu voi uita niciodata primele emotii ale primei zile de scoala. Sa nu uiti niciodata aceste emotii, sa te bucuri din plin de aceasta perioada a vietii pentru ca ele vor fi ca un balsam pentru cand vei fi mare si vei intra intr-o alta etapa a vietii!
Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa iti deschida usile sa iti cultivi mai departe talentul pe care ti l-a dat.
Nu imi amintesc prima zi de scoala... e asa de mult de atunci :) dar de multe ori imi amintesc ce m-a invatat invatatoarea mea, sunt lucruri care nu se uita niciodata :)
Draga Sara, ai scris aici un adevarat imn inchinat invatatoarei tale bune si dragi, dar si invataturii si cunoasterii...Parfumul amintirilor din prima zi de scoala, din primele clase a lasat urme frumoase in sufletul si inima ta, de aceea scrii atat de bine. Te felicit, esti un copil uimitor!
"Ea este cea care m-a învățat să cuprind cerul în mâini și să călătoresc pe norii pufoși. M-a învățat cum să adun razele soarelui și să croiesc un voal de lumină din ele, să respir aerul verde al naturii și să simt mângâierea valurilor mării."
Randuri de AUR, ca si frumosul colaj cu poza ta si a doamnei invataoare, a doua ta mama! Sa ai un an scolar cu reusite, succese si spor in tot ceea ce faci! Si distractie, e obligatoriu. Povestea parfumata continua cu tema: Parfumul roadelor toamnei. Deoarece tu scrii atat de frumos, te invit sa participi si la aceasta tema de sezon. Cu tot dragul! :)
Multumesc!Multumesc Sara!Si eu te iubesc mult,te apreciez,admir frumusetea gandului tau!Mult succes in clasa a V-a,draga mea!Sa-ti urmezi visele!Sunt asa frumoase!Te imbratisez cu drag!
esti o fetita frumoasa si inteligenta....fie sa ai parte in viata doar de oameni asa minunati ca invatatoarea ta :)
Cat de frumos ai scris Sara...mult succes la scoala si in viata.Sunt emotionata de acesta postare pentru ca mi-ai adus aminte de acele clipe din viata mea.Sa nu uiti niciodata acele clipe si pe acei oameni care ti-au pus creionul in mana.
,,Povestea" ta e cea mai frumoasă.Să ai zile frumoase!
povestea primei tale zile de scoala este plina de gingasie! te-ai exprimat atât de frumos cum numai un copil delicat o poate face! O poveste dulce si sincera. Felicitari!
bravo! succes si de maine printre invatatorii unici de la fiecare materie! :)
Bravo, sis! Ai scris foarte frumos!SUCCES în noul an școlar!:)
Frumos ca ai avut o invatatoare buna, mie nu mi-a placut de a mea:)).
Succes la gimnaziu:d
Esti un copil minunat si vei avea o viata minunata! Sa pastrezi mereu aceasta sensibilitate in sufletel, sa fii la fel de curata mereu! Timpul va zbura dar cuvintele tale vor emotiona intotdeauna alte si alte sufletele de copii sau adulti; multumim pentru aceste clipe!
Felicitari pentru gandurile sensibile si naturaletea ta! Doamna ta invatatoare a fost, sunt convinsa mandra sa te indrume si te va urmari si de acum incolo sunt sigura...
Mult succes in noul an scolar! Fie ca noul drum se ce asterne in fara ta sa fie plin cu realizari!
Te pup!
Doamna Mariana,
mulțumesc pentru cuvintele frumoase ce mi le adresați întotdeauna! O săptămână frumoasă vă doresc!
@ minoki,
nu voi uita niciodată prima zi de școală! Am avut șansa să am o doamnă învățătoare deosebită care a făcut ca fiecare zi să fie de neuitat! Îmbrățișări magice! :)
@ Mihaela,
aveți dreptate, niciodată nu se uită primele emoții trăite, primele lucruri învățate la școală. O săptămână senină vă doresc!
Doamna Mirela,
mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Da, am avut șansa să am o învățătoare specială! Mulțumesc pentru urări! Mult, mult SUCCES și Enyei! Sper să am timp să scriu o poveste parfumată și pentru tema următoare. Vă doresc o săptămână plină de senin și frumos!
@ o prietena,
mulțumesc, draga mea doamnă! Cuvintele nu-mi vor fi niciodată de-ajuns pentru a vă mulțumi îndeajuns! Îmbrățișări magice!
@ rokssana,
mulțumesc! :) Și eu îmi doresc oameni speciali în preajma mea mereu! O seară frumoasă!
Doamna Gabriella,
mulțumesc pentru aprecieri și sfaturi! Nu voi uita! Îmbrățișări magice!
@ lili3d,
mulțumesc frumos! O seară plăcută vă doresc și eu!
Doamna Carmen,
mulțumesc, mulțumesc! Vă doresc o săptămână frumoasă!:)
@ a-z,
mulțumesc pentru urări! Am emoții și la acest început de drum. O seară frumoasă!:)
@ Miriam,
thanks, sis! Succes mult și ție! :))
@ Melissa,
păcat!:( Învățătoarea mea e unică! O seară plăcută să ai!:)
@ Dili,
vă mulțumesc pentru cuvintele deosebite! Sper să am o viață minunată! Vă doresc o săptămână însorită!
@ LOLITA,
mulțumesc pentru urări! Știu că doamna învățătoare îmi va fi mereu alături, dar nu va mai fi a mea!:( O săptămână senină!:)
Deosebit....Frumos....
Invatatoarea mea inca traeste cred ca a ajuns peundeva pe la 75 de ani...
Nici eu nu am uitat-o!:)
Doamna Corina, mulțumesc! Succes mult le doresc și copiilor dumneavoastră! Îmbrățișări magice! :)
Ce copil bun și frumos ești!!
Să mă scuzi că, furată de o mie de treburi , îți trec atât de târziu pragul.
Tu scrii cu sufletul în palmă!!
Promit că, după ce mă aștern de pe drumuri, te voi vizita des, ai un dar de a picura liniște în vorbe!
Te îmbrățișez și pentru acel „ doamna Gina„!!!
p.s. cred că voi avea timp să scriu pentru mâine ceva despre tema propusă de Gabi.
@ INCERTITUDINI,
vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru vizită - niciodată nu e prea târziu...
Vă doresc un weekend de poveste, doamna Gina!:)
Sara esti minunata as vrea sa ne intalnim
e super te atinge la inima
de ce nu se poate de copiat textul ?
am nevoie frt mult!!!
Trimiteți un comentariu
Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!