Parfumul primei zile de școală...

         A sosit toamna, și odată cu ea, prima zi de școală. Mirosul de mere coapte, vântul călduț și razele de soare se împletesc într-o cheie de aur deschizând porțile școlii. Zâmbete, priviri entuziasmate și fețe luminoase de copii nerăbdători și curioși… În vibrații armonioase de vânt coboară frunze ruginite. Buchete de trandafir cu suflet sângeriu se adună în brațele copiilor tremurând de emoție în fața școlii. 

      Nu pot să nu-mi amintesc prima mea zi de școală. Parfum de entuziasm, timiditate, curiozitate și nerăbdare străbate din albumul sufletului meu.

      Gândurile îmi zboară la început de drum, când, timidă, am pășit în clasa cu cer senin și păsări călătoare, cu desene rupte din gând de EcoAmic, cu flori, baloane și manuale așezate ordonat pe bănci... Parcă o văd în fața clasei pe doamna mea învățătoare, vrăjindu-ne așa cum numai ea știe s-o facă. Urma să ne fie mamă, mama noastră de la școală. Cu vocea sa caldă, dar convingătoare m-a fascinat mereu. Cu privirea pătrunzătoare m-a provocat să citesc mai mult, să învăț mai mult, să descopăr lucruri noi, să o surprind. Îmi amintesc cu câtă răbdare îmi dirija mâna spre cunoașterea literelor, a cuvintelor… Și cât de frumos am învățat apoi să le împletesc, să dau glas gândurilor mele, să las cuvântul să-mi fie prieten!...

       Modestia o caracterizează, nu-i place să fie prea cochetă, dar este de o frumusețe naturală și originală de nedescris. Părul castaniu îi acoperă umerii mlădioși. Ochii ei plini de soare și căldură, m-au vegheat îndeaproape și mi-au inspirat putere și încredere. Ei sunt oglinda sufletului său atât de pur și limpede. În ușoarele încrețituri ale frunții ei, am citit mereu înțelepciunea și străduința de a mă învăța. Am știut din prima clipă că ea îmi va fi a doua ființă dragă, alături de mama, care îmi va da încrederea și curajul de care aveam atâta nevoie la început de drum…

       M-a îndrumat mereu să citesc mult și m-a sprijinit să mă mențin pe primele locuri la concursuri. După fiecare competiție la care participam, ea era întotdeauna mulțumită, optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze… Această atitudine mă determina și îndemna să mă depășesc pe mine însumi.

      Ea este cea care m-a învățat să cuprind cerul în mâini și să călătoresc pe norii pufoși. M-a învățat cum să adun razele soarelui și să croiesc un voal de lumină din ele, să respir aerul verde al naturii și să simt mângâierea valurilor mării.

      Alături de ea am călătorit în timp la ora de istorie. Alături de ea am descoperit tainele geografiei. Alături de ea am privit prin lupă spre cunoașterea misterelor științei.

      M-a învățat cum să simt și să trăiesc alături de personajele cărților preferate. M-a învățat ce înseamnă a citi cu pasiune sau a zbura alături de îngeri. Și tot ea este cea care a descoperit în mine talentul de a scrie, cea care m-a determinat să las trăirea inimii mele să se aștearnă pe hârtie.

      Sub privirea ei a luat naștere primul personaj, maimuța Kim. Ea a devenit eroina primei mele cărți, care mi-a adus atâta mulțumire în suflet! Și ca să nu uit acest sentiment, am continuat să scriu. Așa s-a născut un alt erou, o altă carte, o nouă împlinire. În drumul de la “Aventurile lui Kim” până la "Suflet de creion", doamna învățătoare mi-a fost alături, m-a încurajat și mi-a dat încredere. Chiar și atunci când îmi semănam “gânduri răvășite” pe blogul meu, așteptam cu mare nerăbdare dimineața următoare pentru a surprinde reacția doamnei învățătoare. Și dacă îmi zâmbea,  știam că e mulțumită. Și mulțumirea ei, era bucuria mea…

        Cei patru ani s-au risipit în patru zări, iar cutia sufletului meu s-a umplut încet-încet de amintiri neșterse alături de doamna învățătoare și colegii mei.

        Ea a privit lumea prin ochii mei de copil: cu bunătate, iubire și înțelegere, înțelepciune, blândețe… Ea mi-a dăruit aripi gândurilor și năzuințelor mele ca să-mi pot lua avânt în lume, în viață… Ea a dat tonul simfoniei vieții mele…

        Voi simți mereu palmele sale fine atingându-mi ușor umerii în semn de apreciere și mulțumire. Cu ea orice lecție părea un zbor spre lumină, încă o energie pentru gândire, încă un subiect de povestit…

        Aș vrea să-i umplu sufletul ei gingaș cu florile recunoștinței mele și să-i mulțumesc pentru că există și că a fost  întotdeauna alături de mine. Ea m-a învățat să simt și să trăiesc, să fiu OM. Nu găsesc cuvinte potrivite să-mi exprim aprecierea, dar știu că ea îmi înțelege gândul și simte dragostea ce i-o port.

        Cei patru ani petrecuți cu doamna mea, s-au despărțit deja în silabe... Din acest an, doamna mea învățătoare va fi doamnă pentru alți copii, va fi izvor de cunoaștere pentru ei așa cum a fost și pentru mine. Ea a fost cea care m-a învățat să curg frumos, iar eu va trebui să învăț cum să mă vărs în mâinile Timpului…

        Voi păstra mereu în suflet parfumul primilor ani de școală, parfum de amintiri…

           Au mai scris pe această temă la "Poveste parfumată" :
- doamna Mirela Pete 
- doamna Gina 
- Rokssana 
- Dictatura justiției 
- Innerspace 
- Gabi   
- doamna Carmen 
- Daurel 
- Lolita 
- Vania 
- Tudor Enea