duminică, 20 ianuarie 2013

Parfumul serilor

”Seara, ca o dimineață a nopții...
Valeriu Butulescu

“Seara arată valoarea zilei”
citat latin


Înserare

Încet se schimbă ziua-n strai de seară;
copaci bătrâni îi ţes pe crengi vestmânt.
Eşti între lumi, şi simţi cum se separă:
spre boltă una, alta spre pământ.
Şi singur, neaparţinând niciunde,
nici sumbru precum mutul adăpost,
nici sigur că vecia-ţi va răspunde,
cum suitoarei stele dat i-a fost -
rămâi să descâlceşti (de s-ar putea)
această viaţă coaptă, cruntă, mare;
şi-ţi dă prin gând, cum şezi între hotare: 
acum eşti piatră, şi acum eşti stea.
Rainer Maria Rilke
Traducere Paul Abucean


     De îndată ce amurgul își ascunde culorile 
sub poalele nopții înstelate, 
ador să-mi las gândurile să zburde 
peste ziua ce tocmai s-a sfârșit 
și să adoarmă apoi, în parfumul poveștilor de seară 
cu care mami m-a răsfățat în serile copilăriei mele...
     Parfum de seară, parfum de poveste, 
parfum fără de care 
somnul ar fi fost pentru mine 
cea mai mare pedeapsă...
     
Și pentru a sfârși ziua frumos, 
serile mele poartă parfum de rugăciune...


“Ruga de seară -
mireasmă de busuioc
printre cuvinte.”
Gavriil Stiharul

“Roagă-te în fiecare seară
tot așa cum îngenunchează la sfârșit de zi cămila
ca s-o despovăreze stăpânul ei de bagaj.”
Corrie Ten Boom

În cer albastru, răzlețiți
Se plimbă nouri auriți;
Pădurea învelită-n ceață
Se scaldă-n marea de roșață
Din asfințit. Și la răcoare
Se pleacă spicu-n dormitare,
Din codri, - mare, înfocată -
S-arată luna. Și deodată
S-aprinde-a stelelor lucire.
Domnește pace, liniștire...
În suflet tainicele strune
Îmi cântă sfânta rugăciune.

Ivan Nikitin
Traducere Alexei Mateevici

VĂ  DORESC  TUTUROR  
SERI  PLINE  DE PARFUM  DE  POVESTE!


 Postare înscrisă în cadrul Clubului Poveștii Parfumate, 
pe blogul doamnei Mirela.

Au mai scris despre parfumul serilor:

7 gânduri...:

pandhora spunea...

o intreaga si frumoasa,sensibila pledoarie am gasit aici la tine Sara,felicitari!

Mirela spunea...

Roagă-te în fiecare seară! Așa este, Sara dragă, fiecare seară e o mulțumire pentru ziua ce-a trecut, o rugă pentru cea care va să vină. Frumoase poezii, cuvinte, alăturări și sentimente ai adunat aici. Să ai o seară de neuitat!

lili3d spunea...

Miresme de busuioc sunt cuvintele tale...

Anonim spunea...

O surpriza si-o incintare, in acelasi timp, e blogul tau, Sara. Daca lumea s-ar opri doar pt. un moment ca sa citeasca tot ceea ce tu scrii aici, cu siguranta ar fi mai buna. Ar avea de invatat infinit mai mult decit la clasele speciale de pedagogie.

Diana spunea...

Imi place poezia lui Rilke...
Acum sunt piatra si maine as putea fi stea :)

Lin in viata drumul sa iti fie!

Unknown spunea...

Un colaj deosebit de frumos, draga Sara!
Iti doresc numai zile frumoase!

Anonim spunea...

Foarte frumos...felicitari! :)

Trimiteți un comentariu

Gânduri bune dacă aveți pentru mine...
Vă mulțumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...