”Floarea-n câmp când veştejeşte,
Alta-n locu-i înfloreşte;
Dar în pieptul omenesc
Florile când veştejesc,
Cade roua în zadar,
Alte-n loc nu mai răsar!”
Alta-n locu-i înfloreşte;
Dar în pieptul omenesc
Florile când veştejesc,
Cade roua în zadar,
Alte-n loc nu mai răsar!”
Dintre toate florile
de câmp, macii mă fascinează cel mai
mult…
Sunt plini de frumusețe și gingășie…
Îmi place să mă scufund în imensitatatea cîmpului plin de maci sângerii,
cu petale mătăsoase,
ce-și mișcă
mlădios trupul la orice adiere de vânt...
Flori de mac
”În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
Aş vrea să vă culeg în
braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Şi-as vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.”
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.”
Lucian Blaga
Mă
întristează însă enorm viața lor atât de scurtă…
Macii
"Ardeau ca nişte facle vii,
în vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
obrazul roşu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
am rătăcit în seara blândă,
umplându-mi braţele de floare
învăpăiată şi plăpândă.
Şi m-am întors într-un târziu,
departe cîmpul rămânea,
atât de singur şi pustiu
în urma mea.
Dar când acasă-am încercat
să-i strâng într-un aprins buchet,
toţi macii mei s-au scuturat
ca nişte lacrimi pe parchet."
în vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
obrazul roşu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
am rătăcit în seara blândă,
umplându-mi braţele de floare
învăpăiată şi plăpândă.
Şi m-am întors într-un târziu,
departe cîmpul rămânea,
atât de singur şi pustiu
în urma mea.
Dar când acasă-am încercat
să-i strâng într-un aprins buchet,
toţi macii mei s-au scuturat
ca nişte lacrimi pe parchet."
Magda Isanos
Postarea a fost înscrisă în Clubul Poveștii Parfumate
inițiat de doamna Mirela Pete.
