Parfum de noiembrie - Poveste parfumată

"Noiembrie îi găsi pe toţi obosiţi de aşteptare 

şi doritori de un fapt nou..."

Mihail Sebastian

Sursă foto 

Nu mă fascinează, în general, luna noiembrie, 

deși în acest an chiar a fost destul de generoasă cu noi... :)
Natura pare îngenuncheată în fața Timpului...
Totuși, nu fără speranță... 
Mai există speranța primăverii...

Noiembrie nu e nici prea cald, nici prea frig,

nici prea luminos, nici prea cețos,

nici prea frumos, nici prea ploios...

E luna în care culorile dispar încetișor, pe rând...

E luna așteptărilor... 
E luna în care aștept să vină iarna, Crăciunul...  

Aștept la hotarul dintre toamnă și iarnă... 

"Nici umbră, nici strălucire, nici fluturi, nici albine ,
Nici fructe , nici flori , nici frunze și nici păsări... Noiembrie !"
Thomas Hood  

                                              Sursă foto - Facebook

"Noiembrie murind, ce face
Cu zvăpăierea primăverii,
Cu fulgul ce sub talpă zace,
Cu zămisliri ce-s ale verii,
Cu nalba năzuind prea sus
Când cenuşiu pe roş s-a pus
Şi când se frânge dintr-o dată?
Cu trandafiri târzii, ce-i vezi
Că-s plini de timpurii zăpezi?"

T.S. Elliot

JALE LA ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE 

Ascultă pe drumuri
de cer, pe înalte,
cohorte de păsări
sălbatice-n noapte.

Ce-ţi lasă în urmă?
Ce-ţi lasă în faţă?
Tomnatic imperiu,
izvoare ce-ngheaţă.

Curând căpriorul
la ochiul de apă
închis - cu copita
zadarnic mai sapă.

Şi încă vedea-vei
ce jaf în lumină
va fi, şi ce jalnic
verdict în grădină.

Atât îţi rămâne:
pământ în tenebre
şi inima arsă
de grijă şi febre.

Din cântec, din caldul,
nimic nu mai este,
ah, nici în viaţă,
şi nici în poveste.

Ia seama că mâine
cocorii în seară
vor duce şi luna,
furând-o din ţară. 

 Lucian Blaga

 Sursă foto

VĂ  DORESC TUTUROR UN NOIEMBRIE FERICIT! 

Postare înscrisă în cadrul Clubului Poveștilor Parfumate,

pe blogul doamnei Mirela 

unde puteți găsi și alte miresme de noiembrie.

Un nou an școlar...

Poate că nu sunt tocmai pregătită pentru începerea noului an școlar...

Sfârșitul vacanței de vară a fost plin 

de surprize neplăcute pentru mine... :(

Probleme de sănătate - operație apendicită, 

apoi nisip, pietricele, colică renală... :( . 

Cel mai trist eveniment a fost însă despărțirea de buna mea prietenă,

 Alexandra Groza.  

Știu că ei îi este mai bine acolo sus, 

unde nu mai are dureri în trupușor, 

dar mie îmi va fi mereu dor de ea... :(

Deși obosită, sper să îmi revin repede și să pot începe cu bine anul școlar...

VĂ  DORESC  TUTUROR  O  TOAMNĂ  PLINĂ  DE  SURPRIZE  PLĂCUTE!

Miercurea fără cuvinte (9)

Lasă-mi-te frunză-n palmă
Să citesc cine te-nseamnă.
Te înseamnă vântul, omul?
Pasărea din pom sau pomul?
Scrie cineva din lume?
Te trimite mie anume?
Scrie alb ori verde scrie?
Negru-i scris ca pe hârtie?
Scris de ziuă-i ori de noapte?
Nu. Nu-i scris. Sunt numai şoapte.

         Cântec de frunză - Dominic Stanca  Sursă poezie

           Mai multe despre Miercurea fără cuvinte  
                                    puteți afla de la doamna Carmen.
VĂ  DORESC  O  ZI  DE  MIERCURI
                                            CU CÂNTEC  DE FRUNZE!

Miercurea fără cuvinte (8)

 Mai multe despre Miercurea fără cuvinte aflați la doamna Carmen .

    Vă doresc tuturor o zi de miercuri-toamnă însorită!

Frunza

......................................................................................................................

           Și trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe.

           Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit.

           Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

           De dimineață până seara, și noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte.

           Într-o dimineață se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale.

           Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor.

           Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ținându-se, căzu la rândul ei.

           Și lăvicerul de jos nu se mai îngroșă, din ce fusese, cu această, cea din urmă, moartă.

Emil Gârleanu