Un om fusese-o frunză...

"Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire."

Om cu om - Tudor Arghezi

Copaci și păsări...

10 Mai - Ziua Arborilor și a Păsărilor

"Copacii sunt efortul nesfârșit al Pământului de a vorbi cu Cerul."

Rabrindranath Tagore 

“Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare.”
Proverb chinezesc

"Am legat copacii la ochi

Cu-o basma verde

Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi

Cu-o basma de nori

Şi le-am spus să mă găsească.

 Şi păsările m-au găsit

Cu un cântec."

Marin Sorescu

 Cântecul unui copac 

           "M-am ivit în drumul tău fără să-ți dai seama că eram acolo. Erai un călător ca oricare altul și totuși atât de deosebit... Mergeai alături de ceilalți, fără țintă, și cu toate astea grăbit. Erai obosit, flămând și însetat... Praful drumului se ridica spre cer ca vălurile de fum de tămâie ale templelor în aerul clar de seară. De ce m-a tulburat dintr-odată privirea ochilor tăi negri, adânci, ca două fântâni de întuneric? Pe tine te așteptam să treci oare? Mi-am întins umbra, sărutând în urma ta pământul pe care pășiseși, am mângâiat cu frunzele vântul ce-ți răcorise fruntea.
          Aș fi vrut să te oprești, să-ți odihnești sufletul la umbra mea și îmi intindeam crengile spre tine ca o chemare. Și te-ai oprit, într-adevăr. La picioarele tale mi-am depus florile cele mai frumoase, cu parfumul cel mai delicat, ca o ofrandă pentru un tânăr zeu cu trup de fildeș și cu ochi de noapte. Ramurile mele ți-au făcut pat și frunzele mele așternut, ți-am cântat cântece vechi cu glas foșnitor de vânt și ți-am privegheat somnul, mângâindu-ți fruntea ale cărei gânduri aș fi vrut să le pătrund. Am încercat să-ți ghicesc visele, atunci când te-am văzut neliniștit  și te-am încălzit cu căldura mea.
          Apropierea dimineții mă neliniștea  căci aducea cu sine plecarea ta. Număram clipele și mă întristam tot mai mult cu fiecare stea care pălea și se stingea. Pentru prima dată, nu doream să văd soarele răsărind. Îmi apropiam ramurile tot mai mult pentru a împiedica lumina și zgomotele lumii ce se trezea să ajungă la tine. Voiam să te mângâi cu mâini de fecioară îndrăgostită, dar eram oare mai mult decât un copac? Nu puteam decât să-ți alint cu frunze mătăsoase părul….
          Și totuși, nu puteam să te țin adormit o veșnicie. Soarele ți-a înțepat pleoapele și te-ai trezit, pregătindu-te grăbit să pleci alături de ceilalți călători. Mi-am întins din nou ramurile spre tine, măcar să-ți faci un toiag, sprijin pe drumul fără de sfârșit care te aștepta.
         Și ai plecat. Speram să te întorci, dar mergeai fără să te uiți înapoi. De pe frunzele mele picura, ca niște lacrimi, roua. La ultima cotitură a drumului, înainte să te pierzi dincolo de zare, ai mai întors o dată capul, uitându-te preț de câteva clipe la mine... apoi ai pornit din nou la drum.
         Eu am rămas la marginea drumului, ca martor al trecerii tale, și voi fi aici mult timp așteptându-te..."                                                                                         Sursă

"Nu tăia copacul la umbra căruia te odihnești!"

Don't cut me down - Olivia Newton John
 

Aproape de inima pădurii

          Astăzi am făcut orele de curs la pădure. A fost o experiență frumoasă. Doamna învățătoare ne-a cerut să scriem câteva rânduri despre ceea ce vedem în jurul nostru. Iată câteva gânduri de-ale mele.

        "Sunt în pădure, în luminiș... Adieri dulci de vânt îmi aruncă părul spre spate unduindu-l ușor. Păsărele mici cântă vesele în pădure. Ce minunat e să le asculți cuvintele melodioase ce le murmură încet în limba lor!... Greieri micuți cântă la vioară. Cerul senin îi zâmbește pădurii. Nori grei nu sunt, nu vor să acopere minunatul cer. Un vântișor dulce mă atinge ușor pe cap, mă răcorește. Copacii verzi se leagănă ușor bucurându-se de compania noastră. Iarba se ridică încet uitându-se spre noi cu mulțumire. E frumos să stai în mijlocul naturii, să asculți murmurul ei domol și plăcut...
         Mă simt atât de minunat în inima pădurii!..."